În ultimele 3 luni, am adresat atât Ministerului Sănătății cât și prim-ministrului României două interpelări pe aceeași temă: soarta echipajelor de prim-ajutor SMURD finanțate de la bugetele locale sau de diferite organizații. Sunt 31 în întreaga țară, cele mai multe în județul Mureș, 10. Răspunsurile primite cu foarte mare întârziere sunt de o indiferență crasă,.. read more →

Mi s-au adresat la cabinetul parlamentar dar și în cadrul unei reuniuni desfășurate la Târgu-Mureș reprezentanți ai Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari, Federației Militarilor din Romania, Forumului Structurilor Asociative din Sistemul National de Apărare, Ordine Publica si Securitate Naționala, Asociația ROMIL. Reprezentanții acestor structuri, mi-au transmis un memoriu intitulat: „INVOLUȚIA DREPTURILOR MILITARILOR DUPĂ DECEMBRIE.. read more →

Mi s-au adresat printr-un memoriu la cabinetul parlamentar reprezentanți ai Federației Naționale Feroviare, Mișcarea Comercială Vagoane, transmițându-mi următoarele probleme: „Calea ferată a fost, este și va rămâne, indiferent de contextul politic la care doriți să raportați afirmația noastră, un sector strategic, atât din punct de vedere al dezvoltării economice, cât și din punct de vedere.. read more →

La data de 28 septembrie 2018, a intrat în vigoare Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor. Conform prevederilor acestei legi „administratorii de condominii sunt obligați să dețină certificat de atestare profesională”, dar această meserie nu este recunoscută în România, adică nu figurează în nomenclatorul meseriilor. Mai exact,.. read more →

A trecut aproape un an și 10 luni de la ultima interpelare pe care am adresat-o Ministerului Transporturilor, pe tema despăgubirilor ce se cuvin acordate proprietarilor de terenuri expropriați, care se află pe sectorul Târgu-Mureș – Turda, parte a autostrăzii Brașov – Oradea. Sesizam atunci faptul că, deși s-a prevăzut acordarea de despăgubiri, prin H.G… read more →

În urmă cu exact un an, i-am adresat predecesorului dumneavoastră în această funcție, ministrului George Vladimir Ivașcu, o interpelare la care nu mi s-a răspuns nici până azi, privitoare la prăbușirea unui zid al Cetății medievale din Sighișoara. Revoltător! Porțiunea de zid prăbușită se află între Turnul Croitorilor și cel al Cizmarilor. Șubrezirea zidului pare.. read more →

Asistăm la un nou asalt asupra justiției din partea grupării politice infracționale călăuzite de Liviu Dragnea. Sfidarea Uniunii Europene și modificarea legilor justiției printr-o ordonanță de urgență, adoptată din nou pe furiș de Guvernul României, fără asigurarea transparenței decizionale privitoare la modificarea legislativă și fără a exista avizul Consiliului Superior al Magistraturii, garantul constituțional al.. read more →

România parcurge o buclă temporală, ne-am întors în timp în oglinda unor evenimente și personaje politice care au importat cu elan proletar regimul comunist și bolșevismul totalitar în țara noastră. Văzându-i la treabă pe urmașii PCR-ului de astăzi, pe cei din jurul tătucului Liviu (Daddy) Dragnea, pe Călin Popescu (cinci neveste spre șase) Tăriceanu, pe.. read more →

15 Feb 2019
February 15, 2019

Comunicat de presă

0 Comment

Am aflat din mass-media că Elena Gabor, președintele Organizației de femei a PMP Mureș, este suspectată de săvârșirea unor fapte penale iar în acest sens, la domiciliul său, organele abilitate au efectuat o percheziție. Colega noastră, în calitate de consilier local al comunei Șincai, luptă de mai mulți ani cu nelegalitățile și abuzurile celor din.. read more →

13 Feb 2019
February 13, 2019

Niciodată, nu uitați, niciodată!

0 Comment

Cu o întârziere de trei luni, justificată doar de interese politice oneroase, de incapacitatea actualilor guvernanți de a respecta legile pe care înșiși le plămădesc majoritar, vedem incapabilii Guvernului Dăncilă icnind a neputință și forțându-și herniile pentru a da pe brazdă un buget al statului colosal de aiuritor… Conform acestuia, vom avea parte din neant.. read more →