UDMR a promovat astăzi trei proiecte legislative periculoase în Camera Deputaților, prin care dorea să aducă modificări de fond în privința Legii educației naționale, evident, cu caracter separatist, discriminatoriu, de punere pe picior de egalitate a limbii române, limba oficială a statului român, cu limba minorităților. Unul dintre proiecte instituia posibilitatea susținerii examenelor, la toate.. read more →

Majoritatea serviciilor publice pe care le gestionează Primăria și Consiliul local al municipiului Târgu-Mureș funcționează păgubos. De pildă, parcările orașului sunt administrate de SC Administrator Imobile și Piețe SRL, societate ale cărei cheltuieli de funcționare sunt de aproximativ 125.000 de lei pe lună, iar din administrarea celor 4.500 de locuri de parcare aduce bugetului local.. read more →

24 Aug 2020
August 24, 2020

De ce nu m-am dus la poze cu noul CEO?

La SC Azomureș SA s-a schimbat directorul general, adică cel numit bombastic Chief Operating Officer (CEO). În mod protocolar și strategic, deși noul director a fost numit în funcție pe la începutul anului, i-a invitat doar acum, adică în preajma campaniei electorale, pe oficiali și candidați, la o întrevedere, prilej pentru unii de falnice, glorioase.. read more →

Ce bine era dacă toți cei aflați azi pe afișele electorale din municipiul Târgu-Mureș ar fi făcut ceva concret pentru acest oraș în ultimii ani. Mă refer în mod special la cei care au ocupat funcții prin administrația publică locală (viceprimari, consilieri) și prin faptele cărora, din păcate, nu s-au materializat semnificative realizări pentru comunitate… read more →

Am văzut că UDMR și-a pus „gorniștii” și agenții electorali să comenteze negativist la toate postările mele. Urmăriți comentariile la majoritatea postărilor mele și veți înțelege cât de tare se tem unii de candidatura mea pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș. Cei în cauză mă acuză, evident la comanda udemeriștilor, că aș fi antimaghiar,.. read more →

Bugetul municipiului Târgu-Mureș este anual de cca 320 – 330 de milioane de lei. În fiecare an, la configurarea bugetului, invariabil, primăria previzionează artificial o creștere a veniturilor, pentru a permite angajarea unor cheltuieli cât mai mari. După rectificări repetate de-a lungul anului, se constată că veniturile au fost supradimensionate, că cheltuielile sunt mai mari.. read more →

17 Aug 2020
August 17, 2020

Toți pentru Mureș!

Ne-am înregistrat cu succes candidaturile, din partea Partidului Mișcarea Populară Mureș: Mihaela Daciana Natea, candidat PMP pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Mureș, și Emil Marius Pașcan, candidat PMP pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș. Totodată, ne-am înregistrat și candidații pentru funcțiile de consilieri la Consiliul Județean Mureș și Consiliul local municipal Târgu-Mureș… read more →

Cu tot respectul și deferența privitoare la Guvernul Ludovic Orban, pentru a cărui învestire Partidul Mișcarea Populară a votat de două ori cu succes, gestionarea deficitară a pandemiei se vede și de pe Marte. Trebuie doar să citim cifrele furnizate de Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC), din care rezultă că avem în.. read more →

Am adresat o interpelare Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Victoria Violeta Alexandru, având ca temă acordarea stimulentului de risc pentru personalul care lucrează în asistența socială. În acest context, în ultimele luni, angajaţii serviciilor sociale de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără.. read more →