Premierul Sorin Grindeanu și ministrul de resort, Florian Bodog, încearcă să convingă cetățenii României că au făcut tot ce le stă în putere pentru a respecta promisiunile bombastice din programul de guvernare în domeniul sănătății. În același timp, preocuparea cea mai importantă a guvernului PSD în sănătate s-a dovedit a fi acoperirea lipsei de responsabilitate pe aspecte concrete ale sănătății cotidiene, precum epidemia de rujeolă și criza de vaccinuri, absența măsurilor privind autorizarea sanitară a spitalelor care nu îndeplinesc criterii de minim bun simț, împiedicarea reexportului de medicamente esențiale pentru bolnavii de cancer, dansul printre interese pentru achiziția de ambulanțe. Modalitatea în care aceste probleme au fost abordate în aceste luni oferă motive majore de îngrijorare oricărei persoane, demonstrând că sistemul sanitar nu este o prioritate zero, ci o prioritate redusă la zero. Suntem convinși că într-o zi soarta bolnavilor din această țară va deveni o prioritate reală, o preocupare de prim rang a celor aflați la putere, dar, din păcate, nu este cazul acestei guvernării PSD.
În privința vaccinării
În acest an, așa cum nu s-a întâmplat niciodată până în prezent, România s-a confruntat cu două fenomene legate de bolile infecțioase: epidemia de rujeola și disfuncționalitățile majore în aprovizionarea cu toată paleta de vaccinuri destinate copiilor, în condițiile în care vaccinarea nu este o practică descoperită de PSD, pe care să o pună acum, pentru prima oară, în practică. În condițiile în care Ministerul Sănătății știa că stocurile de vaccin ROR urmau să fie epuizate până la sfârșitul lunii aprilie, este inadmisibil faptul că abia la mijlocul lunii mai s-a semnat contractul de aprovizionare cu acest tip de vaccin.
Repetatele declarații fals liniștitoare ale Ministrului Sănătății au ajuns să îl exaspereze chiar și pe șeful său direct, premierul Grindeanu. La începutul lunii aprilie, premierul a reproșat Ministrului Sănătății lipsa unei abordări preventive cu privire la stocurile de vaccinuri, cu atât mai mult cu cât acest deficit de resurse se afla în atenția publică încă din luna ianuarie. Dincolo de explicații, rămâne o realitate tristă: România a fost lovită de o epidemie de rujeolă, până în aprilie s-au înregistrat 6400 de cazuri, dintre care 26 de copii decedați. Principala cauză a acestui dezastru a fost lipsa vaccinării și incapacitatea autorităților de a asigura necesarul de vaccin antirujeolic odată ce s-a declanșat epidemia. Lucrurile nu au stat mai bine nici în ceea ce privește achiziționarea celorlalte vaccinuri. Valul de declarații ministeriale privind iminența contractărilor, aprovizionării și distribuției denotă de fapt degringolada din minister, de parcă anul 2017 ar fi fost primul în care s-a introdus vaccinarea copiilor din această țară. Poate că stângăciile de comunicare ar fi putut fi trecute cu vederea dacă ministrul ar fi pus punctul pe i, indicând și cauzele, și eventualii vinovați pentru care România s-a confruntat cu această situație, nemaipomenită până acum.
În privința ambulanțelor
Programul de guvernare al PSD releva intenția de a achiziționa 3.000 de ambulanțe, cu un impact financiar estimat la 140.000.000 Euro. Această propunere are două posibile greșeli. Dacă toată sumă se referă strict la achiziția de mașini, atunci prețul unitar al unei ambulanțe ar fi de 43.000 EUR, ceea ce este nerealist, în condițiile în care doar echipamentul medical per ambulanță costă zeci de mii de euro. Pe de altă parte, această sumă este și mai nerealistă dacă în buget ar fi incluse salariile celor care vor opera ambulanțele, cel puțin un șofer și o asistentă pe tură, cheltuielile de mentenanță și înlocuire a materialelor.
Nu în ultimul rând, această propunere nu este însoțită de nicio măsură/propunere de a stimula ghidarea personalul medical către astfel de posturi, cu atât mai mult în zone greu accesibile sau mai puțin favorizate. Dincolo de un evident populism, promisiunea de a cumpăra 3000 de ambulanțe, ca și disputa născută între secretarul de stat Arafat și ministrul Bodoc miroase de la o poștă a interes de grup, cu beneficiari umbriți. Există riscul real că aparatura să fie achiziționată și să nu existe medici sau asistente care să ocupe aceste posturi, nici în prezent, nici în viitor, și să nu existe nici finanțare pentru respectivele posturi. Importantă este achiziția în sine!
Nu este normal ca, la nici o lună de la ultima sincopă a Ministrului Sănătății, premierul să fie nevoit să ia în mâinile proprii responsabilitățile unui ministru a cărui performanță lasă de dorit. Sorin Grindeanu a declarat se va întâlni cu persoanele responsabile pentru a clarifica problema. Este anormal ca, după jumătate de an de mandat, premierul să ceară clarificări și să se implice personal, când în fapt este vorba de erori ale unor factori umani, și nu a unor factori externi neprevăzuți. Astfel de intervenții în cazul ambulantelor și al vaccinării relevă lipsa de viziune, incompetență, rea intenție, ca și lipsa de performanță din partea celor numiți să gestioneze problemele sănătății.
În privința autorizării sanitare a spitalelor
40% din spitalele noastre au autorizații sanitare de funcționare formale, neconforme cu cerințele minime obligatorii, eliberate sub promisiunea unor rapide îndreptări a neajunsurilor.
Ca simpli oameni care își caută de îngrijirea beteșugurilor, ne-am aștepta că tocmai aceste unități sanitare să beneficieze de autorizații sanitare deasupra oricăror suspiciuni. Realitatea crudă este alta. Măsurile de igienă precare, aparatura și instrumentarul învechit, clădiri improprii, grupuri sanitare inadecvate etc, se întâlnesc în aproape 40% din spitalele publice din România.
În anul 2009, Ministrul Nicolaescu, văzând situația deplorabilă în care se găsesc un număr mare de unități sanitare cu paturi, prin ordinul Ordinul nr. 1030/2009 a acordat un termen de grație pentru îndeplinirea planurilor de conformare a spitalelor, deosebit de generos, de 5 ani. Printr-un artificiu legislativ, ministrul Ridli reinstaurează termenul de 5 ani, însă calculat din 26 martie 2012. În anul 2015, sub conducerea ministrului Bănicioiu, termenul de grație este din nou prelungit, fiind stabilit după alegerile care ar fi consfințit sfârșitul ipotetic al mandatului ministrului, respectiv până la 31 ianuarie 2016.
Trebuie să recunoaștem că Ministrul Florian Bodog s-a trezit în mână cu un cartof fierbinte și nu avea cum să decidă închiderea celor peste 130 de spitale care nu îndeplinesc cerințele din planurile de conformare nici după 8 ani de când acestea au fost constatate.
Ne despărțim categoric însă de decizia de a prelungi, termenul de acceptare a acestei prefăcătorii de-a conformarea, din nou, până la un nou sfârșit ipotetic al mandatului actualului ministru, adică până în anul 2020. Este ca și cum ministrul ne-ar fi informat pe noi, toti beneficiarii spitalelor, că autorizațiile sanitare pur și simplu nu contează.
Această fugă de responsabilitate a ministrului este, în fapt, un gest de lașitate. Poate că am fi putut să înțelegem decizia sa dacă toți contabilii ar socoti de câți bani avem nevoie ca să nu ne mai riscăm viața când ne internăm în spital. Am putea să înțelegem dacă guvernul din care domnia să face parte s-ar plânge de lipsa resurselor financiare și ne-am alătura în găsirea de finanțare prin restructurarea cheltuielilor din acest an. Un exemplu: spitalul de urgență din Craiova. În data de 9 iunie, o vizită inopinată a dezvăluit dezastrul care afectează 40% din spitalele județene. Din păcate, Craiova nu este o excepție, ci este oglinda unui sistem de sănătate care se află în pragul colapsului din cauza corupției și a lipsei de competență din partea celor aflați la guvernare. Amintim aici și alte spitale în aceeași situație precum Călărași, Tulcea, Alexandria.
Dacă sănătatea ar fi fost o prioritate, Guvernul Grindeanu nu ar fi stabilit o sumedenie de priorități, care mai de care mai risipitoare sau consumatoare de resurse, în oricare alt domeniu decât în sănătate. Chiar și așa, fără a ne uita în alte domenii, ne-am fi așteptat ca ministerul, confruntat cu această stare de fapt, să anunțe că renunță sau amână alte investiții (unele chiar fantastice, cum ar fi achiziționarea de 3000 de autosanitare destinate mediului rural) sau construirea, până în anul 2020, a unei platforme medicale pompos denumite “Spitalul republican“, pentru care ar urma să cheltuie 1000 de milioane de euro. În mod cert, cu doar o mică parte din acești bani s-ar putea înlătura lipsa de conformitate a celor 130 de spitale!
Pe vremea în care sănătate va fi fost deja o prioritate, în loc să ne preocupăm de un viitor extrem de idilic și costisitor, ministrul ar fi venit în Parlament să ne prezinte această situație îngrijorătoare. Ca să fim cinstiți, se pare că ministrul a vrut, însă n-a avut curajul să ia taurul de coarne. A preferat să adopte, în surdină, un ordin care mută cartoful fierbinte în mâna celui care îi va urma în funcție. Poate altul, poate alții vor rezolva această rușine!
În privința politicii medicamentelor
Există o situație revoltătoare pentru bolnavii suferinzi de afecțiuni grave: medicamente aflate pe lista de compensare, esențiale pentru supraviețuire, părăsesc țara de îndată ce ajung în depozitele distribuitorilor și farmaciilor.
Această scurgere de medicamente, multe dintre ele destinate pacienților suferinzi de cancer, are o sumedenie de explicații. România impune medicamentelor un preț aflat la limita inferioară, raportat la restul țărilor UE. Tocmai statutul nostru de țară membră UE permite o piața liberă, fără bariere, iar comercianții de medicamente au înțeles că este o pâine bună de mâncat, estimată la 400 de milioane de euro, prin revinderea medicamentelor destinate pacienților din România în alte țări, realizând astfel profituri astronomice, care uneori depășesc și 90-100%!
Cândva, când sănătatea romanilor va fi fost o prioritate pentru Ministerul Sănătății, se vor fi găsit de îndată soluții pentru ca astfel de anomalii ale comerțului intra comunitar să nu mai afecteze bolnavii. Existența prețurilor duale, care presupun un preț pentru sistemul de asigurări, stabilit ca atare sau în urma negocierii unor contracte cost-volum-rezultat, și un preț separat pentru vânzarea la liber a respectivelor medicamente, ar face ca instantaneu fenomenul să dispară, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în Spania. În Bulgaria vecină, ministrul sănătății a declanșat un amplu program de control la acele depozite care și-au rotunjit veniturile în acest mod. Rezultatul – o scădere cu 70% a exportului paralel în numai 3 luni! În România de azi, Ministerul Sănătății mai așteaptă, iar măsurile adoptate se caracterizează printr-un singur element comun, lipsa oricăror sancțiuni, de parcă ar fi fost dictate de însăși cei care se ocupă cu acest reexport legal, dar imoral!
Despre promisiunea mult vehiculată în campanie, referitoare la reducerea cu 35% a pretului medicamentelor, aproape că nu mai are rost să arătăm cu degetul. A fost o promisiune bombastică, nerealistă, care, în final, s-a materializat într-un ou de bibilică, producând o diminuare aproape inexistentă și care nu afectează în nici un fel nivelul de trai și accesul la medicamente al bolnavilor.
Nu dorim să încheiem moțiunea noastră fără a atrage atenția asupra mult promiselor majorări salariale destinate personalului bugetar din sanatate, dar și din alte sectoare. Salutăm aceste măriri semnificative, care ar puterea să diminueze exodul medical. Există însă și capcane pe care guvernul Grindeanu, din incompetență sau cu bună știință, le ignoră. Majorarea veniturilor personalului medical bugetar afectează doar pe cei care lucrează în spitale, însă majoritatea cadrelor medicale lucrează în ambulator. Nu este acceptabilă ignorarea sau discriminarea acestora fără ca să se nască grave tulburări ale funcționării sistemului sanitar.
Pe de altă parte, majorările salariale bugetare globale sunt deja estimate la un efort financiar în jurul a 40 de miliarde de lei anual, ceea ce înseamnă că sănătatea ar putea beneficia de cel putin aproximativ 1 miliard de euro în plus. Ne exprimăm temerea că guvernul nu va accepta această suplimentare a bugetului sănătății, care nu are la bază o creștere a sănătății. Este foarte probabil ca tocmai această infuzie de venituri să stea la baza promisei elaborări a unei noi legi a sănătății care ar urma să se producă pâna la sfârșitul anului. Asta însa ar reprezenta punerea boilor în fața căruței!
Concluzii:
Da. Așteptăm cu toții ca într-o zi soarta bolnavilor din această țară să devină o prioritate reală, o preocupare de prim rang a celor aflați la putere. Este important ca legile din domeniul sanitar și implementarea să fie definite de câteva principii clare: Accesibilitate. Sustenabilitate. Responsabilitate.
Din păcate, ultimele șase luni au arătat că o astfel de prioritate nu se află pe agenda acestei guvernării PSD.
Membrii partidul de guvernământ mai au încă alternativa asumarii responsabilității pentru greșelile și deficiențele organizatorice dovedite de ministrul Florian Bodog. În același timp, au posibilitatea fie să remedieze greșelile din scurt, fie să își continue drumul politic cu stigma că nu au fost parte din soluție, ci chiar o parte a problemei, că, indirect, și ei sunt de vină pentru viețile risipite nedrept în sistemul de îngrijiri din țara noastră.
Poate unii vor critica faptul că introducem aceasta moțiune după doar 6 luni de guvernare. Reacțiile ezitante, ineficiența, preocuparea de a da întâietate circului, în detrimentul rezolvării problemelor stringente ale bolnavilor și sistemului, ne dau convingerea că semnalul nostru de alarmă este justificat. Drept pentru care am introdus prezenta moțiune care, sperăm, va întruni voturile necesare, inclusiv, dacă nu în primul rând, prin voturile celor mai lucizi membri ai partidului de guvernământ. O greșeală recunoscută poate uneori fi iertată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *