Având în vedere situația tensionată a locuitorilor din comunele Deda, Răstolița, Lunca Bradului și Stânceni ale căror proprietăți intravilane și extravilane au fost incluse în mod abuziv, fără niciun fel de consultare sau acord, în anul 2007, în Parcul Natural Defileul Mureșului Superior, aprobat prin HG 1143/18.09.2007, a modului de preluare în administrare de către Societatea Comerciala pe acțiuni Ocolul silvic de Regim Gheorgheni din Județul Harghita, prin semnarea Contractului de Administrare nr. 6/18.03.2010 modificat prin act adițional nr. 321/LB/31.01.2012 și nr 465/31.01.2012, încheiat cu Ministerul Mediului și Pădurilor, proprietarii din cele 4 localități s-au asociat și au constituit Asociația Proprietarilor de Pășuni și Terenuri Forestiere și Agricole Defileul Mureșului.
În anul 2016, după 3 ani de sesizări și demersuri făcute la instituțiile statului, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a constatat că cele sesizate de către proprietari, primării, composesorate și diferiți parlamentari sunt adevărate, în sensul că SC Ocolul Silvic De Regim Gheorgheni SA nu întrunea condițiile legale prevăzute de OUG 57/2007 art. 16 si 18 pentru a fi administratorul Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, iar Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior nu exista ca entitate juridică fiind fictiv constituită în cadrul societății comerciale.
În data de 10.06.2016, prin adresa 4147/CPP același minister a încetat (reziliat) Contractul de administrare nr 06/18.03.2010 modificat prin act adițional.
Acest demers al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor i-a nemulțumit pe cei de la SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, care aveau în derulare realizarea Planului de Management al Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a Siturilor Natura 2000, cu o suprafață de peste 208.000 hectare, plan realizat în baza contractului de finanțare nr. 128681/02.04.2012 „MANAGEMENTUL INTEGRAT AL PARCULUI NATURAL DEFILEUL MUREȘULUI SUPERIOR ȘI AL ARIILOR NATRURALE PROTEJATE ANEXE” – COD SMIS –CSNR 37217, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial „Mediu” 2007-2013, Axa Prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecția Naturii” Sesiunea de proiecte 4/2010, în valoare de 10.912.879 lei, din care: 8.900.285 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat; 2.012.594 lei – contribuția Beneficiarului.
Această nemulțumire a celor de la SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA s-a materializat prin 2 acțiuni înregistrate la Curtea de Apel București, secția VIII, contencios administrativ si fiscal, prin care au cerut repunerea ca administratori ai parcului și anularea actului administrativ, respectiv adresa de încetare a contractului de administrare nr 4147/CPP /10.06.2016.
Primăriile din cele 4 localități, împreună cu Asociația Proprietarilor de Pășuni și Terenuri Forestiere și Agricole Defileul Mureșului Superior au făcut cerere de intervenienți cerând Anularea Contractului de administrare nr. 06/2010, modificat prin act adițional, lucru pe care instanța l-a admis, în data de 26.06.2017. „Admite cererile de intervenție. Dispune anularea contractului de administrare nr. 6/18.03.2010, modificat prin actul adițional nr. 321/LB/31.01.2012 și nr. 465/31.01.2012 încheiat cu MMAP. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică. Document: Hotărâre 26.06.2017″.
Posibile consecințe legale:
Anularea contractului de administrare nr 6/2010, modificat prin actele adiționale semnate de ministrul Mediului de atunci, Borbely Laszlo, presupune nulitatea tuturor actelor emise în baza acestui contract. Adică, toate avizele pe care APM Mureș împreună cu Ocolul Gheorgheni le-au emis și prin care au încasat bani (construcții, exploatări resurse etc.); celebrul regulament prin care, printre altele, se interzicea desfășurarea sărbătorilor tradiționale fără acordul celor de la Gheorgheni, Planul de Management elaborat în baza contractului de finanțare prin POS Mediu, în valoare de 2,5 mil euro bani europeni încasați de SC Ocolul Gheorgheni SA în mod nelegal. În afară de acest dosar civil, există pe rol alte două dosare penale, unul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin privind falsurile prin care cei de la Gheorgheni au constituit, în 2014, Asociația administrația parcului natural defileul Mureșului Superior, pentru a acoperi cu Încheierea civilă a acesteia, inexistența Administrației Parcului defileul Mureșului Superior din cadrul Ocolului Gheorgheni; iar al doilea dosar este la DNA Mureș, deschis pentru abuz în serviciu și alte infracțiuni privitoare la constituirea Parcului Natural Defileul Mureșului Superior din anul 2007 și, ulterior, preluarea în administrație de către SC Ocolul Silvic de Regim GHEORGHENI SA în baza contractului nr 6/2010, anulat prin sentința din dosarul 6118/2/2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *