În vederea punerii în valoare a unor mari personalități ale culturii mureșene și pentru a oferi posterității modele existențiale, așezându-le la loc de cinste memoria, propunem Consiliului local și Primăriei municipiului Târgu-Mureș amenajarea în parcul în care se află bustul lui Nicolae Bălcescu din Târgu-Mureș, a încă 8 busturi, în anul centenar al marii Unirii, ca o dovadă a altitudinii culturii mureșene, în concertul cultural național.
Aceste personalități cu origini și activitate culturală legate identitar de județul Mureș sunt:

– Serafim Duicu, scriitor
– Ion Fiscuteanu, actor, scriitor
– Romulus Guga, scriitor
– Gabriela Moga Lazăr, pictor
– Ovidiu Iuliu Moldovan, actor
– Vasile Netea, scriitor, istoric
– Mihai Sin, scriitor
– Ion Vlasiu, pictor, sculptor, scriitor

Menționăm că în diverse locuri din țară, există busturi ale unora dintre cei incluși în această listă: Romulus Guga/Gimnaziul „Romulus Guga”, Târgu-Mureș Serafim Duicu (Universitatea D. Cantemir Târgu-Mureș), Ion Fiscutean (Sânmihaiul de Câmpie, Bistrița Năsăud), Moga Lazăr, (Vișinelu), Ovidiu Iuliu Moldovan, Proiect la Sărmașu, Vasile Netea, proiect Deda, – ceea ce argumentează că aceste valori sunt valide și au intrat în conștiința publică.
Spațiul amplasării ar putea fi amenajat ca un mic amfiteatru cultural în aer liber, unde să se desfășoare diverse acțiuni culturale.

Serafim Duicu (pseudonime: George Eliade, Sergiu Tismăneanu), istoric literar, critic literar, publicist. N. 6 aug.1938, com. Tismana, jud. Gorj
– m. 19 oct. 1996, Târgu-Mureș. Studii: Școala elementară în com. Tismana, Liceul Pedagogic la Târgu- Jiu și Craiova (1956), Facultatea de Filologie a Universității Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca, secția de limba și literatura română, (1961). Doctorat în filologie (1974) la Universitatea din București, cu teza „Vladimir Streinu – critic, istoric literar, teoretician al poeziei și poet”, sub conducerea acad. Șerban Cioculescu. Profesor de limba și literatura română la Centrul Școlar Forestier Blaj, jud. Alba, (1961-1964). Asistent universitar la Institutul Pedagogic din Târgu-Mureș la disciplinele: limba română contemporană, istoria limbii române, folclor literar românesc, istoria literaturii vechi și moderne, istoria literaturii române clasice, istoria literaturii române contemporane, compoziție și analiză literară, estetică (1964-1974). Redactor la revista Vatra din Târgu-Mureș (1974-1978). Cadru didactic asociat (1976-1978), lector, conferențiar, profesor la Institutul de Teatru din Târgu-Mureș (din 1990 Academia de Artă Teatrală) (1978-1996). Predă istoria teatrului românesc și universal, teoria dramei. Consilier șef la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Mureș (1990-1993). Secretar de stat cu rang de ministru la Ministerul Culturii – Departamentul strategie culturală și reformă (1993). Director general al Teatrului Național din Târgu-Mureș (1994-1996). Rector al Universității Ecologice „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș (1994-1996). Fondator și președinte al Societății Culturale și Fundației „Școala Ardeleană”.
Fondator al revistei Școala Ardeleană (1991-1993). Fondator și președinte de onoare al Societății culturale “Alexandru Papiu Ilarian” (1995). Debutează cu articolul critic Un poet uitat: George Boldea în Tribuna nr.1 (1967).
Colaborează la periodicele Tribuna, Steaua, Ramuri, Vatra, Orizont, Viața Românească, Convorbiri literare, Cronica, Familia, Transilvania, Ateneu, România literară, Teatrul, Târnava, Vâlcea literară, Tezaur, Analele Universității Ecologice „Dimitrie Cantemir”.
Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș, 1994, pentru volumul Dicționar de personaje dramatice.

Ion Fiscuteanu – actor român de teatru și film, cunoscut pentru rolul său în pelicula Moartea domnului Lăzărescu, în regia lui Cristi Puiu. Născut: 19 noiembrie 1937, Sânmihaiu de Câmpie. Decedat: 8 decembrie 2007, Târgu Mureș. Nominalizat pentru cel mai mare premiu din cinematografie, Oscar”, pentru rolul din „Moartea Domnului Lăzărescu”.
Ion Fiscuteanu are o operă de mare consistență și diversitate, atât teatrală, cât și cinematografică: absolvent a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1962, având ca mentori pe Dina Cocea și Jani Cojar, Ion Fiscuteanu a jucat șase ani pe scena Teatrului de Stat din Piatra Neamț, iar din 1968, a fost actor credincios al Teatrului Național din Târgu-Mureș, pe care l-a slujit cu talentul său, cu devotament. Fidelitatea față de acest teatru i-a permis să creeze aici zeci de roluri memorabile. A făcut-o cu eleganță și pasiune, cu modestie.
A fost Ghiță Pristanda, Nae Girimea, Dragomir, Jupân Dumitrache și Efimița – în travesti, în spectacole cu piesele caragialene, dar a jucat și în piese de Eugen Ionesco, D.R. Popescu, Romulus Guga, Tudor Popescu, Aurel Baranga, Shakespeare, Eugene O’Neil, Arthur Miller, Cehov, Dario Fo ș.a., în peste șaizeci de roluri. A visat să joace rolul Hamletului shakesperian, dar șansa nu i-a surâs în acest sens.
A lucrat în film cu mari regizori, ca Mircea Danieliuc, Alexandru Tatos, Lucian Pintilie, Nae Caranfil, Nicolae Mărgineanu care au știut să valorifice calitățile și disponibilitățile lui Ion Fiscuteanu, reușind să creeze roluri memorabile, în peste douăzeci de filme în care a jucat, între care, “Fructe de pădure”, 1983, “Acordați circumstanțe atenuante”, 1984, “Glisando”, 1985, “Emisie continuă”, 1985, „Din prea multă dragoste”, 1985, “Iacob”, 1988, “Undeva în est”, 1991, “Balanța”, 1992, “Turnul din Pisa”, 1992, “Timpul liber” (1993), „Cel mai iubit dintre pământeni”, 1993, „Asfalt Tango”, 1995, „Prea târziu”, 1996, “Mariana”, 1998, “Zapping”, (2000), “Turnul din Pisa”, 2002, “Ajutoare umanitare” (2002), “Sindromul Timișoara – Manipularea”, 2004, “Moartea domnului Lăzărescu”, 2005, acest din urmă film aducându-i nu doar recunoașterea meritată, ci și nominalizarea pentru premiul Oscar, nominalizare cu care nu s-a prea întâlnit lumea actorilor români.
Spirit artistic polivalent, Ion Fiscuteanu nu a fost doar actor, ci și scriitor, (primul actor mureșean care s-a încumetat să-și încerce forțele și în literatură!) el fiind autorul a două volume, unul de proză, “Strugurii de furat îs mai buni”, nuvele, Editura Tipomur, 2002, și unul de poezie, „Prigoană în gânduri”, Editura Tipomur, 2003. L-am descoperit în „Livada cu vișini”, de Cehov, unde juca în rolul lui Lopahin. Am avut însă privilegiul de a-i fi apropiat nu doar în teatru, ci mi-a încredințat și onoarea de a-i edita cărțile. Din interpret de personaje, el a devenit creator de personaje, în linie tradiționalistă, personaje aspre din stirpea celor create de Slavici și Rebreanu, dar și creator de universuri lirice, de mare profunzime și sensibilitate.

Romulus Guga, poet, romancier, dramaturg, ziarist. N.2 iun.1939, Oradea – m. 18 oct.1983, Târgu-Mureș. Studii: gimnaziul la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea (1946-1951) și la Liceul „George Barițiu” din Cluj (1951-1953); liceul la Gherla și Dej (1957); Facultatea de Filologie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1962). Profesor de limba și literatura română la Școala Generală Măcicaș, jud.Cluj (1962-1963). Metodist la Casa Universitarilor din Cluj-Napoca (1963-1967).
Secretar literar al Teatrului de Stat din Târgu-Mureș (1967-1971). Fondator și redactor șef al revistei Vatra, serie nouă, din Târgu-Mureș (1971-1983). Scrie și publică poezii încă din vremea studenției (1958-); preocupări concomitente în dramaturgie și proză (1960-). Văd luminile rampei piesele de teatru: Speranța nu moare în zori, la Teatrul din Târgu-Mureș (1973), adaptată pentru televiziune (1974); Noaptea cabotinilor, la Teatrul din Târgu-Mureș (1977); Evul mediu întâmplător, la Teatrul Mic din București (1980); Amurgul burghez, la Teatrul Național din Târgu-Mureș, secția maghiară (1983). Membru al Uniunii Scriitorilor (1969-), membru în Consiliul de conducere al acesteia (1976-); membru al Uniunii Ziariștilor (1971-). Traducător din literatura maghiară și germană. Romanele și piesele de teatru îi sunt traduse în limbile maghiară, franceză, engleză, germană. Personalitate plurivalentă, teoretician al scrisului, adevărat mentor, se manifestă și în plan social-politic și obștesc. I s-au conferit ordine și medalii ale R.S. România în 1971, 1972, 1974, 1981.
Debutează cu poezie în Tribuna (1958). Se formează literar în climatul revistei Steaua. Colaborează la periodicele Steaua, Echinox, Tribuna, Vatra, Teatrul, Luceafărul, Orizont, Flacăra, România literară, Contemporanul, Familia, Flacăra roșie, Steaua roșie. Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Nebunul și floarea (1970); Marele premiu de teatru pentru piesa Speranța nu moare în zori, la Festivalul pentru tineret de la Piatra Neamț (1973); premii la Festivalul internațional de teatru de televiziune la Praga (1975); premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor pentru Noaptea cabotinilor (1975); premiul ATM la Festivalul de dramaturgie românească actuală, de la Timișoara, pentru piesa Amurgul burghez (1983). Opera sa este obiect de analiză a criticii literare și teatrale, în mai mult de 250 de referințe. La Târgu-Mureș a fost organizat Simpozionul național “Romulus Guga” (ediții: 1984, 1986, 1988, 1993) și s-a înființat Fundața Culturală “Romulus Guga” (1993-).

GABRIELA MOGA LAZĂR, RECUNOSCUTĂ ARTISTĂ ÎN ARTA TAPISERIEI A URCAT CĂTRE STELE ÎN 28 DECEMBRIE 2012, LA PARIS
Născută în 7 noiembrie 1926 la Sărmășel – Cluj, GABRIELA MOGA LAZĂR a urmat școala în Cluj. Pasiunea pentru arta țesutului, așa cum afirmă și distinsul profesor Gheorghe Macarie, apare încă din familie, unde măiestria țesutului se moștenea de mai multe generații. Ca studentă între 1945 – 1949, a urmat cursurile de artă a tapiseriei de la Academia Industrială din Cluj. Prin 1972 – 1973, își începe activitatea didactică în cadrul Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, predând și elevilor tainele artei tapiseriei.
Începând din 1977 debutează în expoziție colectivă, continuând să expună în fiecare an, iar în 1982, la galeriile „Cupola” Iași, vernisează prima personală, urmând altele în București, Cluj – Napoca, Suceava, foarte apreciate de public.
Participând la festivaluri pe țară, obține premiul I. În anul 1987, la expoziția organizată în Galeriile Hautefeuille din Paris, este premiată și devine membră a Uniunii artiștilor și amatorilor de artă din Franța (L’U.A.A.A.).
Încă din anul 1973 colaborează intens cu Emilia Pavel, etnograf de excepție, muzeograf la Complexul Muzeal Moldova Iași, care o introduce în universul textilelor populare. Cu un bagaj de noi informații referitoare la simbolistica din arta populară, GABRIELA MOGA LAZĂR continuă să lucreze cu o forță nebănuită, participând la expoziții în Paris la Centrul Cultural Român, la Salonul Primăriei din Montigny de Bretonneaux, la Aubusson (centre ale tapiseriei europene), cu tapiserii de mare valoare, apreciate de publicul francez. În acest context de aprecieri, n-a întârziat să apară declarația artistei GABRIELA MOGA LAZĂR, în Le journal, nr. 88 din 15.X.1988 apărut la Paris: „dorința mea este să fac cunoscut sufletul poporului meu prin tapiseriile mele”.
Tematica abordată în timp, a început să fie diversificată, de la decorul inspirat de motivele țesute pe covoarele populare și de cele pictate pe ceramica Cucuteni, la portretele unor mari personalități române și străine, ale membrilor familiei: Alexandru Ioan Cuza, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Victor Hugo, Balzac, Beethoven, Tata, Mama, Filip, Lucian, Paul și au Autoportret („Tinerețe”).
Pierderea soțului i-a provocat o mare durere, alinată de cele trei fiice Dolores – Simina stabilită în Paris, Estrellita la Iași, Ines în Lyon și de nepoți.
În anul 2008, într-o excursie la Paris, cu etnograf Emilia Pavel, am avut prilejul și norocul să o cunosc pe artista și omul GABRIELA MOGA LAZĂR, stabilită la Paris. Pentru anul următor am programat o expoziție la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, ceea ce s-a și împlinit în 7 noiembrie 2009, chiar de ziua de naștere a artistei. Expoziția prezentată de profesor Gheorghe Macarie a fost un succes. S-a filmat, s-a scris și expoziția a fost vizitată. Prezentă la vernisaj, a fost fiica de la Iași, Estrellita Vasilache. Editura „AGATA” prin prezența directorului Ion Istrate, a susținut publicarea referirilor la expoziție.
Anii 2009, 2010, 2011 au fost ani cu tapiserii noi țesute, cu expoziție la Iași la Muzeul Unirii, cu participări la expoziții în Franța.
Anul 2012, a fost un an greu pentru starea de sănătate a artistei, stare care s-a agravat, atingând un punct dureros, un moment fatal, în 28 decembrie 2012, când medicii s-au dovedit neputincioși în fața destinului neiertător.
Dar, cu puțin timp înainte de momentul ireversibil, artista a trimis la Botoșani, calendare editate de ARTEC Franța pentru anul 2013, cu lucrări ale artiștilor, unde pentru luna august, apare imaginea unei tapiserii cu titlul „HORIZON ÉTÉ”, lucrată de GABRIELA MOGA LAZĂR, reprezentând un portret de tânără fată în profil, cu pălărie de pai pe cap, având un peisaj în fundal.
Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942, Vișinelu, România – d. 12 martie 2008, București, România) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune. Studii liceale: a absolvit Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda. Studii superioare: a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1964), la clasa profesorilor Marțian Pop și Octavian Cotescu. A debutat în teatru în 1965, cu rolul Mio, din piesa Pogoară iarna de Maxwell Anderson, pe scena Teatrului Național din Timișoara. În cei 44 de ani de activitate artistică, a jucat roluri de mare diversitate și complexitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune.
La Teatrul Național Timișoara, a jucat rolurile Mio – Pogoară iarna de M. Anderson, regia Emil Reus, Paul – Dactilografii de Schisgall, regia Ianis Veakis, Alan Squeir – Pădurea împietrită de Sherwood, regia Constantin Anatol, Emilian – Romulus cel Mare de F. Durrenmatt, regia Constantin Anatol, Adam – Anotimpurile de Werker, regia Aureliu Manea, Sebastian – A 12-a noapte de W. Shakespeare, iar la]Teatrul Național București, rolurile Oswald – Regele Lear de W. Shakespeare, regia Radu Penciulescu, Ian – Prima zi de libertate de Leon Kruczkovski, regia Dan Nasta, Thieste – Thieste de Seneca, regia Nicky Wolkz, Thomas – Fundația de A. B. Vallejo, regia Horea Popescu, Antonio – Furtuna de W. Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Caligula – Caligula de A. Camus, regia Horea Popescu, Malvolio – A 12-a noapte de W. Shakespeare, regia Anca Ovanez, Despot – Despot Vodă de V. Alecsandri, regia Anca Ovanez, Gelu Ruscanu – Jocul ielelor de C. Petrescu, regia Sanda Manu, Carson – Marea de E. Bond, regia Horea Popescu, Baiazid – Moștenirea de T. Popovici, regia Horea Popescu, Iason – Medeea de Seneca, regia Andrei Șerban, Avram Iancu – Avram Iancu de L. Blaga, regia Horea Popescu, Orsino – A 12-a noapte de W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Lopahin – Livada de vișini de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban, Tamerlan – Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe, regia Victor Ioan Frunză, Platonov – Platonov de A. P. Cehov, regia Ivan Helmer, Penteu – Bacantele de Euripide, regia Mihai Maniuțiu, Baronul – Azilul de noapte de M. Gorki, regia Ion Cojar, Protasov – Cadavrul viu de L. Tolstoi, regia Gelu Colceag,
În cinematografie, a jucat în filmele: 1973: Despre o anume fericire, regia Mihai Constantinescu, Actorul și sălbaticii, 1975: – Patima, regia Mircea George Cornea, Hyperion, regia Mircea Veroiu, Dincolo de pod, regia Mircea Veroiu, Cercul Magic, regia David Reu, 1976 – Misterul lui Herodot, Bunicul și doi delincvenți minori, 1978: Profetul, aurul și ardelenii, Între oglinzi paralele, regia Mircea Veroiu, Buzduganul cu trei peceți, 1979 – Un om în loden, regia Nicolae Mărgineanu, Cumpăna, Bietul Ioanid, regia Dan Pița, 1980: Artista, dolarii și ardelenii, Detașamentul „Concordia”, 1981: Pruncul, petrolul și ardelenii, Castelul din Carpați, Duelul , 1982: Întîlnirea, Cucerirea Angliei, Semnul șarpelui, regia Mircea Veroiu, Un Saltimbanc la Polul Nord, 1983: Viraj periculos, Misterele Bucureștilor, Dreptate în lanțuri, regia Dan Pița, Dragostea și revoluția, Acțiunea Zuzuc, regia Gheorghe Naghi, 1984 – Sosesc păsările călătoare, 1984: Vreau să știu de ce am aripi, regia Nicu Stan, Horea, regia Mircea Mureșan, 1985 – Secretul lui Nemesis, Masca de argint, Din prea multă dragoste, 1986: Punct și de la capăt, regia Alexa Visarion, Cuibul de viespi, regia Horea Popescu, 1987: Egreta de fildeș, 1989: Flori de gheață, regia Anghel Mora, 1992 – Krystallines nyhtes, 1994: Somnul insulei, Nopți de cristal, regia Tonia Marketaki (Grecia), 1995: Craii de Curtea Veche, regia Mircea Veroiu, 1996: Crăciun însângerat, regia Claudio Nasso (producție Canada), „Celălalt Cioran”, 2004.
În televiziune, a jucat în filmele: 1975 – Un august în flăcări, regia Dan Pița, Radu Gabrea (13 episoade), 1984 – Nimeni nu moare, regia Constantin Chelba, 1988 – Misiunea, regia Virgil Calotescu (13 episoade), 1995 – Ion și Adriana, regia Niky Wolkz (producator ZDF Berlin), Horea, Cloșca și Crișan; în spectacolele de teatru TV: 1973 – rolul Robespierre – Robespierre după R. Rolland, 1975 – rolul Alexander – Cei din urmă după M. Gorki, regia Radu Penciulescu, 1980 – rolul Gelu Ruscanu – Turnul de fildeș după C. Petrescu, regia Cornel Todea, 1983 – rolul Grig – Steaua fara nume de M. Sebastian, regia Eugen Todoran, 1984 – Hanul de la răscruce după Horia Lovinescu, regia Olimpia Arghir, 1985 – rolul Bălcescu – Băcescu după Octav Măgureanu, regia Letiția Popa.
Tot la TV, a avut peste 80 de emisiuni de poezie – recitaluri “Eminescu”.
A avut prezențe și la Teatru radiofonic, unde a interpretat peste 60 de roluri în piese de teatru radiofonic (regizori: Constantin Moruzan, Cristian Munteanu, Dan Puican, Leonard Popovici ș.a.)
Dacă trecem în revistă doar datele de mai sus, care mai pot suferi îmbunătățiri, avem imaginea mai clară a contribuției actorului Ovidiu Iuliu Moldovan, la „Creșterea limbei românești/ Ș-a patriei cinstire”, cum sună binecunoscutul „Testament” al lui Ienăchiță Văcărescu.

Vasile Netea (pseudonim Victor Lucrețiu), istoric literar, publicist. N.1 febr.1912, Deda, jud. Mureș – m. 6 mart. 1989, București. Studii: școala primară din Deda (1923); Școala Normală din Târgu-Mureș (1931); studii pedagogice Cluj (1939-1940); studii pedagogice București (1940-1941); studii universitare de literatură și filozofie București (1942-1946). Doctorat cu teza George Barițiu: Viața și opera la Universitatea din București (1948). Istoric, specialist în istoria modernă a României. Învățător în localități din județul Mureș: satul Veța, de pe Valea Nirajului, Iclandul Mare, Lunca Bradului, Ierbuș, Reghin, Târgu-Mureș (1929-1946). Secretar al Despărțământului Reghin al Asociațiunei pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Profesor la București (1946-1959). Cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București (1963-1975). Redactor la Revue roumaine d‘histoire (1963- ). Redactor al revistei școlare din Târgu-Mureș, Avântul (1925), scrisă de mână. Inițiază și publică la Reghin săptămânalul Credința (1933). Scoate la Târgu-Mureș revistele de literatură și artă Clipa (1936-1937) și Jar și slovă
(1937). Redactor la revistele Vremea (1942-1943), Dacia rediviva (1942), Plaiuri năsăudene (1943). Debutul literar în ziarul Patria din Cluj (1928) și Drapelul (Lugoj). Colaborează la periodicele: Flori de crâng (Oradea), Gând românesc, Gazeta de Transilvania, Almanahul ziarului Curentul (București), Dumineca (București), Țara nouă (Cluj), Viața (București), Bucovina literară (Cernăuți), Spectator: almanahul teatrelor (București), Tribuna Transilvaniei (București), Ardealul, Argeș, Contemporanul, Cuget clar, Dacia rediviva, Gazeta literară, Glasul Mureșului, Luceafărul (Sibiu, București), Națiunea română, Neamul românesc, Progres și cultură, Revista de istorie, România literară, Transilvania (Sibiu), Țara Bârsei, Universul literar, Vatra, Voința Transilvaniei (Cluj), Vremea, Universul, Transilvania noastră, Ramuri, Săptămâna, Flacăra, România liberă, Scânteia, Manuscriptum. Premiul Academiei Române pentru volumul De la Petru Maior la Octavian Goga (1945); premiul Academiei Române pentru cartea George Barițiu: Viața și activitatea sa (1966).

Mihai Sin (pseudonim Mihai Bruda), scriitor și publicist. n. 5 nov. 1942, Făgăraș, jud. Brașov. Studii: Școala Generală nr.3 Făgăraș; Liceul „Radu Negru” din Făgăraș (1960); Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1965). Profesor de limba și literatura română. Atașat cultural al României în Israel (apr.-dec.1992). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1974- ). Membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor (1990- ) și membru în Comitetul director al Uniunii Scriitorilor (1994-). Colaborări la Studioul de Radio Târgu-Mureș, la Radio București și la Televiziunea Română. Membru P.E.N. Club, secția română (1991).
Cadru didactic asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (1994-) și la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș. Debut literar cu o schiță în revista Steaua din Cluj (1966). Debut editorial cu volumul de povestiri Așteptând în liniște. Colaborează la periodicele Steaua, Gazeta literară, România literară, Tribuna, Vatra, Luceafărul, 22, Ramuri, Jurnalul de Mureș (1999-, editorialist). Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș pentru volumul Așteptând în liniște (1973). Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Bate și ți se va deschide (1978); Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Schimbarea la față (1985). Premiile pentru romane nu au fost validate de secția de presă a C.C. al P.C.R. și de către Consiliul Culturii și Educației Socialiste. Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș pentru volumul Cestiuni secundare, chestiuni principale (1985); Premiul revistei Flacăra pentru proză (1990).

Ion Vlasiu (numele și prenumele la naștere Vlas Ioan; pseudonime: Lukian Vlasiu, Saul Palaghia, Gheorghe Scridon), scriitor, sculptor, pictor. n. 6 mai 1908, com. Lechința de Mureș, jud. Mureș – m. 18 dec. 1997, București. Înmormântat la Mănăstirea Cernica (alături de istoricul Ion Lupaș, socrul său).. Studii: clasele primare în Lechința și Ogra. de Arte și Meserii din Târgu-Mureș, secția tâmplărie (1921-1926); secția artistică a Academiei de Arte Frumoase din Cluj (1928-1931). Își schimbă numele în Vlasiu (1921). Muncitor la Atelierele principale CFR din Cluj (1926-1928). Deschide prima expoziție de sculptură la Târgu-Mureș, semnând Lukian Vlasiu (1932). Participă la numeroase expoziții de sculptură, desen, pictură, la Cluj (1936), București, Timișoara, Sighișoara, Brașov ș.a. (1932- ). Editează la Cluj, în colaborare cu alți artiști, revista de avangardă “Herald”, în care semnează cu pseudonimul Saul Palaghia (1933).
Subprefect și prefect al județului Mureș (după 1990), președinte al Organizației Județene Mureș a Partidului Democrat (1990-). Deputat în Parlamentul României (din 1996). Debutul în literatură în 1968. Susține o bogată activitate literară în cadrul cenaclului „Liviu Rebreanu” din Târgu- Mureș (a cărui activitate a și condus-o) și în cadrul Atelierului Artistic Radio (un cenaclu al artelor inițiat de Studioul Teritorial de Radio din Târgu-Mureș). Membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Colaborează cu proză la revista Vatra.
În 1985, la Concursul Național de proză „Liviu Rebreanu” obține premiul I și premiul revistei „Vatra”. Participă în com.Moișeni – Țara Oașului – la campania de cercetări pe teren, organizată de Institutul Social al profesorului Dimitrie Gusti (1936). Deschide o școală liberă de sculptură la Cluj (1936). Călătorește în străinătate la studii: la Praga, Belgrad, Budapesta, Zagreb, Veneția, Milano și Paris (1937-1938). La Paris participă cu trei sculpturi în lemn la Exposition Internationale de la Galerie contemporaine, realizează o expoziție personală de pictură și participă cu sculptură în piatră și picturi la Salon des Tuileries. Tot acolo scrie romanul autobiografic Am plecat din sat (1938). Este numit profesor la Academia de Arte Frumoase din Timișoara (1938-1939). Se stabilește la Cluj (1939). Ilustrează Antologia poeților tineri din Ardeal (întocmită de Emil Giurgiuca, 1939). După Dictatul de la Viena se stabilește în București (1940). Are activitate intensă în diverse domenii. Participă la toate Saloanele Oficiale (1940- ). Este primit în Asociația Scriitorilor din București (1940). Editează în regie proprie volumul Poveste cu năluci (1941). Publică cronică plastică. Este numit inspector al muzeelor din Transilvania (1942). Participă cu sculpturi la expozițiile organizate de statul român la Dresda, Zürich, Stockholm (1943). În refugiu, la Săliște-Sibiu, redactează forma definitivă a romanului Am plecat din sat, adăugând și anii copilăriei Satul uitat (1944).
Participă cu sculptură la expoziția organizată de Ministerul Culturii și Artelor la Belgrad și Budapesta (1945). În perioada 1949-1956 expune la expozițiile de stat și scrie romanul memorialistic Drum spre oameni. Realizează mai multe monumente statuare în țară. La Sighișoara, la cererea lui Horia Teculescu, busturile lui Zaharia Boiu, Ilarie Chendi, Nicolae Filipescu (1937) și ale lui Mihai Eminescu și Octavian Goga, la liceul din acest oraș (1939). Cioplește în piatră monumentul funerar al poetului George Boldea (1937) la inițiativa poetului Emil Giurgiuca. La București: monumentul funerar al lui George Coșbuc din Cimitirul Bellu (1944, inițiat de Asociația refugiaților ardeleni); grupul statuar Ion Creangă în Parcul Herăstrău (1971). La Târgu-Mureș, la aeroport, monumentul lui Aurel Vlaicu (1976). Redactor șef la revista Arta a Uniunii Artiștilor Plastici (1963-). Membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (1966). Participă cu o lucrare în bronz la Salonul internațional de sculptură în aer liber de la Middelheim, Belgia (1967). Cu patru lucrări în lemn și piatră, participă la Paris la Expoziția omagială Brâncuși, cu ocazia Colocviului Brâncuși, organizat de Asociația Internațională a Criticilor de Artă. Cu sculptură la Bienala de la Veneția (1976) și la expoziția țărilor socialiste „30 de ani victorioși” itinerantă la Moscova, Praga, Budapesta, Sofia, Plovdiv, Varșovia și București (1976); expoziție de pictură la Varsovia (1977); expoziție de pictură la Pireu, în Grecia (1979); la București (1980, la Expoziția țărilor socialiste). Doctor Honoris Causa al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (mai, 1993).
Cetățean de onoare al orașului Târgu-Mureș (1997). Debutează cu versuri în revista O lume nouă (Cluj, 1930). Colaborează la periodicele: Acțiunea, Patria, Gând românesc, Caleidoscop, Societatea de mâine, Revista literară, România nouă, Națiunea, Symposion, Țara nouă, Țara noastră, Dacia, Dacia rediviva, Fapta, Ardealul, Lumină și culoare, Hyperion, Libertatea, Facla, Luceafărul, Gazeta literară, Ramuri, Revista Fundațiilor Regale, Colocvii, Contemporanul, Ateneu, Arta plastică, Convorbiri literare, Cronica, Steaua, Tribuna, A Hét, Viața studențească, Steaua roșie, Vatra, Apostrof. Au rămas în manuscris romanul Nebunul din Turn (la care a lucrat peste douăzeci de ani) și poemul Vlasiile. A primit numeroase premii artistice și literare, ordine și medalii: Premiul I al Academiei pentru sculptură (1928); premiul Academiei Române pentru volumul Am plecat din sat (1939); premiul II pentru sculptură la Expoziția de artă plastică ardeleană: 1919-1939, organizată de ASTRA la Cluj (1939); Premiul pentru sculptură “Anastasie Simu” (la Salonul Oficial din București, 1942); premiul I pentru bustul lui Puskin (1945). Obține: ordinul “Meritul cultural” – clasa II (1968), titlul de Artist Emerit și medalia comemorativă “Eminescu-Creangă” (1969), ordinul “Meritul cultural” clasa I și medalia „A 50-a aniversare a P.C.R.”(1971), medalia “A 25-a aniversare a
proclamării Republicii” (1972), ordinul “23 August” – clasa III pentru monumentul Horea, Cloșca, Crișan din Cluj-Napoca (1974); medalia “30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă” pentru Monumentul Unirii din Blaj (1975), Ordinul Muncii – clasa II pentru monumentul Ion Creangă din Piatra Neamț (1983). Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Cartea de toate zilele (1987).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *