INTERPELARE adresată Ministerului Mediului, Doamnei ministru Grațiela Leocadia GAVRILESCU
Stimată doamnă ministru,
În presa mureșeană au apărut informații potrivit cărora depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi din Sighișoara, județul Mureș, a fost suspendată. În acest sens, se susține că activitatea de depozitare se va relua după ce vor fi îndeplinite cerințele de conformare.
Administrația Națională Apele Române se pare că a decis suspendarea activității de depozitare la Depozitul de deșeuri din Sighișoara, din cauza scurgerilor de levigat, aceasta fiind principala problemă identificată în urma unui control. Până la îndeplinirea remedierea problemelor constatate – se susține într-un material de presă – activitatea de depozitare a deșeurilor la Depozitul din Sighișoara rămâne suspendată iar deșeurile populației ar urma să se depoziteze la Sânpaul.
Doamnă ministru, într-un răspuns la o interpelare anterioară cu privire la managementul deșeurilor în județul Mureș, m-ați informat că existau probleme serioase și în privința depozitului de deșeuri de la Sânpaul, ba chiar că li s-au aplicat amenzi pentru deficiențele constatate Consiliului județean Mureș și operatorului SC Salubriserv SA iar situația funcționării acestui depozit rămânea incertă. Prin urmare, mai există astăzi un depozit conform, funcțional, pentru deșeuri în județul Mureș și care este oficial situația prezentă a depozitului suspendat de la Sighișoara?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *