O nouă ispravă, din ciclul „noaptea minții” în Parlamentul României, s-a petrecut în aceeași sordidă alianță PSD-ALDE, la troc și în complicitate cu UDMR. Inițial, un grup de parlamentari ai PSD au inițiat un proiect legislativ vizând modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, dedicată reformării sistemului de învățământ agricol de către Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii. În esență, proiectul legislativ prevedea ca liceele cu profil agricol să se reorganizeze în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, iar Ministerul Finanțelor să introducă la propunerea ordonatorilor principali de credite modificările privitoare la structura bugetului pentru susținerea acestora.
În comisiile de specialitate au fost, mai apoi, promovate și admise 12 amendamente care au modificat fundamental proiectul. Însă, cel mai periculos și subversiv dintre aceste amendamente a fost formulat de către deputații UDMR, Szabo Odon şi Biro Zsolt, care, chipurile, pentru a se realiza o precizare clară a modului în care se pot înființa unităţile de învățământ (despre care nu se propunea nimic în proiectul inițial și fără nicio legătură cu învățământul agricol) susține următoarele:
„La articolul 45, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2 indice 1), cu următorul cuprins:
(2 indice 1) Unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naţionale pot fi înființate de către:
a) autorități ale administrației publice locale sau județene, prin hotărâre;
b) cultele recunoscute de lege;
c) persoane juridice de drept privat;
d) ministrul educaţiei naţionale, prin ordin, conform prevederilor art. 61 alin. (4 indice 1);
e) Parlamentul României, prin lege.”
Cu acest amendament, proiectul legislativ a fost adoptat de către Senat, în calitate de cameră decizională. Este de domeniul incredibilului, câtă vreme în temeiul acestor prevederi aproape oricine poate înființa, în mod discriminatoriu, o unitate de învățământ în limbile minorităților naționale, adică primăriile, consiliile județene, cultele, persoanele juridice, ministrul educației și Parlamentul, fără însă a se preciza sursele de finanțare pentru noile unități de învățământ. Iată încă o super-discriminare pozitivă cu caracter discreționar, evident în detrimentul majorității cetățenilor acestei țări! Explicabil, UDMR are propriile interese și ar vrea unități de învățământ exclusiviste maghiare, fără număr. Cu atât mai bine dacă le va finanța bugetul de stat, indiferent de caracterul lor și de cine le-a înființat. Partidul Mișcarea Populară va ataca la Curtea Constituțională acest act legislativ, solicitând în același timp președintelui României să ceară Parlamentului reexaminarea legii.
Puteți crede că aceste prevederi devin lege, în timp ce pentru înființarea unităților de învățământ, altele decât cele în limbile minorităților naționale, se aplică în continuare aceleași prevederi exigente și severe ale legii educației naționale?! Iată de ce troc politic mizerabil sunt capabili cei din PSD și ALDE, pentru a beneficia de susținerea celor 21 de deputați și 9 senatori din partea UDMR. Astfel înțeleg să-și ducă lupta penală cu așa-zisul „stat paralel”, adică, de fapt, consimțind la o josnică trădare a intereselor naționale și asumând o politică a separatismului etnic, paralelă cu realitatea și așteptările românilor.
În acest timp, UDMR a inițiat un alt proiect legislativ de înființare prin lege a Liceului Teologic Romano-Catolic la Târgu-Mureș, aflat în faza de dezbatere la Comisia pentru învățământ, știință, tineret şi sport. În aceeași alianță debusolată a puterii politice, se pregătește o lege, culmea, pentru înființarea unei instituții de învățământ de interes local. „Curat-murdar” și neconstituțional, dacă ținem seama de deciziile Curții Constituționale a României care, în cazuri similare, a arătat că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența şi finalitatea ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală, fără a putea avea caracter individual. Curtea a constatat că Parlamentul, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infra-legal, administrativ, a încălcat principiul separației şi echilibrului puterilor în stat, precum şi prerogativele sale constituționale.
Dar e mai mult decât evident că PSD și ALDE nu mai au nicio preocupare pentru respectarea legii. Ar da orice, „îndrăznesc” să vândă și România, la nevoie, ar face orice târg și învoială cu UDMR, numai să-și vadă atinse țelurile de a subordona și controla justiția, pentru a-și face scăpați de pedepse liderii penali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *