SMURD (Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare) a revoluționat sistemul medicinei de urgență din România, pornind din județul Mureș. Mentorul și întemeietorul său, medicul Raed Arafat, a ajuns la nivel național un exemplu pozitiv de abnegație, dăruire și dârzenie, în promovarea și materializarea acestui sistem medical performant și de referință.
În urmă cu câțiva ani, primarii se luptau cu încrâncenare pentru șansa de a inaugura, la nivelul mai multor orașe și comune (reunite chiar prin asociații intercomunitare), propriile nuclee civile sau mixte SMURD. Acestea deservesc astăzi localitățile de pe un areal de 15-20 de kilometri, intervenind operativ pentru salvarea de vieți omenești si făcându-se remarcate prin operativitate și promptitudine, eficiență și, mai ales, pentru că nu funcționează conform anterioarelor cutume și uzanțe medicale, mai precis cu „plicul” recunoștinței. Nu are rost să vorbesc despre rostul lor în județul Mureș, întrucât fiecare are propriile impresii și referințe, majoritatea covârșitoare a informațiilor care mi-au parvenit în această privință fiind categoric pozitive.
,,Motivul înființării lor – susține însuși Raed Arafat – a fost reducerea timpului de reacție la intervențiile de urgență de cod galben și roșu (cazurile foarte grave n.a.), echipajele respective fiind instruite inclusiv în defibrilarea semi-automată în cazul stopului cardiac.” Astfel de centre SMURD au fost organizate în județul Mureș la Iernut, apoi la Sighișoara, Târnăveni și Reghin, dar și în alte localități ale județului (existând 8 astfel de servicii zonale în prezent), având componente mixte de personal militar și civil, personalul civil fiind asigurat și plătit de către primării. Acest model a fost „exportat” în întreaga țară, în prezent existând peste 300 de echipaje de prim-ajutor, din rândul cărora circa 30 sunt civile sau mixte.
Astăzi, după ce guvernarea PSD-ALDE, susținută de UDMR, a dat în pripă și cu mărinimie electorală frâu liber la creșterea salariilor celor din administrația publică locală, după ce, culmea, le-a diminuat resursele de finanțare a bugetelor locale, primăriile s-au trezit că, după ce au majorat salariile propriilor angajați la maximum posibil, nu mai au bani pentru salarizarea personalului medical civil, din cadrul centrelor SMURD. Unele dintre acestea au început deja să fie închise prin județele patriei.
Sunt probleme și în județul Mureș. Primăriile solicită ajutor de la Consiliul Județean Mureș pentru a acoperi deficitul bugetar și a asigura plata salariilor angajaților SMURD. Evident, Consiliul județean nu are resurse suplimentare și, în opinia mea, nici cadrul legal necesar, iar Asociațiile intercomunitare nu mai primesc fonduri din partea primăriilor pentru asigurarea salariilor.
Unii politicieni din opoziție fac vorbire, la modul populist, despre inițierea unui proiect legislativ, care să fie promovat în toamnă (adică la începerea sesiunii parlamentare din septembrie), pentru transferul personalului în cauză, după caz, la Inspectoratul general sau județean pentru situații de urgență. Pentru un astfel de proiect însă, nesusținut de actuala majoritate parlamentară, pot trece luni bune până la promovarea pe ordinea de zi și, eventual, o ipotetică aprobare prin vot majoritar, apoi promulgarea de rigoare. Până atunci însă, foarte multe primării nu își mai pot achita chiar acum obligațiile salariale față de personalul civil al SMURD.
Raed Arafat a făcut, în disperare de cauză, un apel public pentru găsirea unei soluții, arătând că „desființarea acestor echipaje va duce inevitabil la pierderi de vieți și la mari întârzieri în cazul unor intervenții”. Totodată, în viziunea și din experiența sa, pentru care vorbesc prioritar faptele, „nu avem cum să dezvoltăm sistemul de urgență mai departe, dacă ne întoarcem înapoi anulând pași deja realizați, mai ales dacă acești pași s-au dovedit în folosul populației”.
E jale mare, oameni buni, cu această guvernare! Din iresponsabilitate, indolență, neputință sau alte posibile și obscure interese politicianiste, o mârșăvie este pe cale să se întâmple: destrămarea și șubrezirea SMURD. Săriți, guvernanților, cu o ordonanță de urgență reparatorie sau nu cunoașteți astfel de proceduri decât pentru apărarea infractorilor, după modelul OUG 13!? Veți răspunde pentru închiderea centrelor SMURD și veți da socoteală pentru fiecare viață pierdută! Îi condamnați deliberat pe români la moarte, nu vă pasă de sănătatea și viața lor!
Umblă moartea liber prin spitalele țării, o vezi de la scandalul dezinfectanților „Hexipharma” încoace cu o consecvență parcă politic premeditată, diabolică. Criza medicamentelor este un subiect recurent, a devenit chiar banal, la fel ca epidemia de rujeolă, care a cauzat încă 55 de decese în acest an și se moare cu zile prin spitalele din România, de pildă, din lipsa unui vaccin elementar de imunoglobulină. Mai rămâne să îngropați și SMURD, ticăloșilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *