05 Sep 2018
September 5, 2018

E bai la „Bolyai”!

0 Comment

M-au sunat revoltați mai mulți părinți ai unor elevi din cadrul Colegiului Național „Bolyai-Farkas” din Târgu-Mureș. M-au întrebat dacă știu că, deși peste câteva zile începe un nou an școlar, copiilor din cadrul acestei unități de învățământ li s-a transmis doar acum că, întrucât încep lucrări de renovare la acest colegiu, trebuie să se mute temporar la Școala generală nr. 7, până în luna februarie a anului viitor. M-au întrebat dacă legal este posibil și mi-au solicitat să-i întreb oficial, la rândul meu, pe cei direct responsabili din conducerea colegiului, ce au făcut toată vara, de ce nu au efectuat respectivele lucrări la timp?!
Într-o atare situație, responsabilitățile revin prioritar Consiliului de administrație al Colegiului Național „Bolyai-Farkas” și proprietarului imobilului, adică Bisericii Reformate. Întrucât clădirea este monument istoric, orice lucrări de renovare trebuie să fie autorizate de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii și, evident, avizate de compartimentul de urbanism din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureș. Pentru mutarea temporară a elevilor se cuvine și acordul Inspectoratului școlar al județului Mureș.
Această pripă și precipitare, după cum se vede însă, caracterizează acțiunile multor lideri ai maghiarimii și în alte situații. Adică, „inventează” peste noapte și pe lângă lege Liceul Teologic Romano-Catolic, amenință și pun presiune pentru evacuarea unor clase cu elevi români, creează tensiuni artificiale „interetnice”, apoi provoacă o isterie publică, chipurile că maghiarii nu sunt lăsați să aibă o școală confesională. Când, de fapt, era atât de simplu să urmeze calea legală, să se încadreze procedural în termenele prevăzute, și nu s-ar fi ajuns deliberat într-o astfel de situație conflictuală… În ce privește situația actuală a Colegiului Național „Bolyai-Farkas”, părinții au dreptate iar întrebarea lor este legitimă: de ce nu ați dispus efectuarea respectivelor lucrări în perioada vacanței de vară a elevilor, stimați reprezentanți ai consiliului de administrație?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *