Conform Constituției României, Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de senatori. Conform Regulamentului Camerei Deputaților, art. 170. – (1) Răspunsurile la întrebările scrise se transmit deputatului în cel mult 15 zile. Art. 173 – (1) Guvernul și fiecare dintre membrii săi sunt obligați să răspundă la interpelări în cel mult două săptămâni. Pentru motive temeinice Camera poate acorda un nou termen.
Iată, sunt întrebări și interpelări pe care le-am adresat chiar primului-ministru, încă de la începutul lunii decembrie 2017, și la care nu am primit răspuns până în prezent. Este inadmisibil și, în opinia mea, vădește iresponsabilitatea dar și incompetența care caracterizează și din această perspectivă guvernarea socialistă a României. Răspunsul la întrebări și interpelări constituie o obligație constituțională și legală iar disprețul cu care aceste instrumente ale activității parlamentare, promovate în numele comunităților pe care le reprezentăm, sunt tratate evidențiază inechivoc incapacitatea guvernanților de a-și face în mod elementar datoria.
Vă solicit imperativ să puneți la lucru imensul aparat birocratic al guvernului pe care îl prezidați. Cu cei peste 130 de secretari de stat, care la rândul lor au în subordine subsecretari şi șefi de agenții, România are, de departe, cel mai mare aparat de lucru al guvernului din Europa. La o populație de trei ori mai numeroasă, francezii au 17 portofolii de miniștri şi 21 de consilieri de stat, iar italienii 33. Dar acest guvern stufos este suprasaturat din punct de vedere al aparatului birocratic se face remarcat doar prin diletantism și nevolnicie.
Iată întrebările și interpelările la care nu mi s-a răspuns în termen legal până acum:
1) 10-07-2018 – Ministerul Afacerilor Externe – În atenția: domnului Teodor Viorel Meleșcanu – Ministru
Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi”, luat cu asalt de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU)
2) 10-07-2018 – Ministerul Educației Naționale – În atenția: domnului Valentin Popa – Ministru
În unitățile de învățământ ”purificate etnic” se studiază o istorie denaturată, ostilă poporului român
3) 10-07-2018 – Ministerul Afacerilor Externe – În atenția: domnului Teodor Viorel Meleșcanu – Ministru
Comisarul european al Budapestei își depășește competențele și intervine abuziv în problemele educației la Târgu-Mureș
4) 10-07-2018 – Ministerul Transporturilor – În atenția: domnului Lucian Șova – Ministru
Cine este responsabil pentru întârzierea lucrărilor și blocarea execuției ”Variantei de ocolire rutieră a municipiului Târgu-Mureș”?!
5) 10-07-2018 – Guvernul României – În atenția: doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă – Prim-Ministru al României
De când Guvernul României promovează oficial entitatea ”adminsitrativ-teritorială” pe care o numiți ”Ținutul Secuiesc”?
6) 09-07-2018 – Ministerul Cercetării și Inovării – În atenția: domnului Nicolae Burnete – Ministru
Sunt discriminate institutele, centrele sau stațiunile de cercetare-dezvoltare din subordinea Academiei Române sau a academiilor de ramură
7) 26-06-2018 – Guvernul României – În atenția: doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă – Prim-Ministru al României
O imensă risipă susținută din bugetul de stat
8) 03-05-2018 – Guvernul României – În atenția: doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă – Prim-Ministru al României
A fost abandonată minoritatea română din Serbia?
9) 27-02-2018 – Ministerul Culturii – În atenția: domnului George Vladimir Ivașcu – Ministru
Se prăbușesc ziduri ale Cetății Medievale din Sighișoara
10) 20-12-2017 – Guvernul României – În atenția: domnului Mihai Tudose – Prim-Ministru al României
Solicit trimiterea Corpului de control pentru verificarea neregulilor la lucrările Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul Târgu Mureș – Câmpia Turzii
11) 05-12-2017 – Guvernul României – În atenția: domnului Mihai Tudose – Prim-Ministru al României
România nu va beneficia de sumele din rezerva de criză, puse la dispoziție de CE pentru agricultură.
Vă solicit să dispuneți de urgență să-mi fie transmise răspunsurile la întrebările și interpelările pe care le-am adresat miniștrilor din Guvernul României și să dispuneți măsurile cuvenite pentru aceste nepermise întârzieri!
INTERPELARE adresată Guvernului României, Doamnei prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *