24 Sep 2018
September 24, 2018

Ciocoii de azi, fără niciun Dumnezeu!

0 Comment

Am privit către Liviu Dragnea și baronetul socialist, cocoțat consecvent în funcțiile publice ale guvernării României din ultimele aproape trei decenii. Există o similitudine șocantă cu lumea pestriță, gureșă, tragi-comică, descrisă literar de nenea Iancu Caragiale, la vremea sa, dar este la fel de izbitoare oglinda unei societăți renăscute și degenerate modernist, surprinsă în cartea lui Nicolae Filimon – ,,Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoareci mănâncă”…
Este recompus astăzi, în tușele sordide ale crudei realități, un model de ascensiune socială al cărui erou este „ciocoiul”. Revedem aproape dramaturgic prototipul desăvârșit al parvenitului, individul lipsit de caracter și de scrupule, de o consecvență înfricoșătoare. Aburcă peste cadavre, se cațără spre vârful piramidei sociale prin jaf, furt și exploatare, pentru că singura sa morală este aceea de a nu avea nici una.
Vedem în deplina sa statură grotescă parvenitul lider, politrucul pesedist de sorginte comunistoidă, pornit în afaceri ca un mărunt speculant și cârciumar, inițial obedient și lingușitor cu cei mari, „șoptitor” pe la serviciile secrete de la care avea nevoie de protecție pentru afacerile veroase. Vedem evoluția ticăloșitului afectat de boala înavuțirii ascunse, prin orice mijloace. Cu puțină istețime, ciocoiul vremurilor noi avansează similar în stufoasa ierarhie a potențaților, după aceeași „rețetă” consacrată de tipologia antecesorului său istoric, devenit personajul literar prototip, Dinu Păturică.
Accede de la rândaș sau lacheu de rând, la sofragiu și, apoi, vătaf de curte, poziție în care se pune pe căpătuială. Își însușește o moșioară și un rang de pitar, „la care nu este vătaf de curte să nu aspire“, umil cotizează consecvent cumpărându-le bunăvoința boierilor din Capitală, apoi devine prefect de Teleorman și se leapădă peste noapte de condiția de slugă, pentru a trece în casta oamenilor deserviți.
Lansat într-o competiție politică, ajuns mare demnitar și om de stat, nu are nicio treabă cu vreo doctrină politică, condiția sa intelectuală nu răzbate până la astfel de „fleacuri” inutile. Optează doar pentru tabăra cea mai profitabilă. După cum a deprins pupând spășit poala „baronimii”, se bazează doar pe criterii de venalitate, își recrutează propria rețea clientelară, proprii supuși pregătiți să preia funcțiile de vârf ale statului. Categoric, urăște libertatea presei, în fața căreia se simte vulnerabil. Deși tipologic pornește „de la ciocoiul cu anteriu și cu călămări la brâu“ al vremurilor fanariote, își schimbă „părul”, nu și năravul, devenind „ciocoiul cu frac și cu mănuși albe din zilele noastre“.
Spunea Octavian Paler, într-un interviu acordat lui Alex Ștefănescu, în România Literară: „Barbaria nu mai vine cu bâta, îmbrăcată în piei de animale și scoțând chiote sălbatice, să atace civilizația.(…) Neobarbaria e produsul civilizației, nu contrariul ei, și atacă din interiorul cetății. Neobarbarul e, de regulă, îmbrăcat la cel mai bun croitor, merge cu limuzina, nu călare, are telefon mobil, navighează pe internet, e vedetă de televiziune. Să nu audă însă de cultură”.
Astfel, ciocoii de pe vremea lui Nicolae Filimon au devenit ciocoii pesediști cu ștaif de astăzi. Se luptă de ochii prostimii cu „statul paralel”, pe care înșiși îl compun, inventează dușmani imaginari care, chipurile, sug avuția poporului, declamă „mândria” de a fi român și familia tradițională, în care modelul consoartei trebuie să fie cu 30 de ani mai tânără decât ciocoiul, în timp ce își ascund veniturile astronomice oneroase prin offshore-uri, ori îndeasă banii „noaptea ca hoții” prin cripte și cimitire… Sunt înfipți ca vampirii cu firmele lor în bugetul statului iar tot ce spun este doar spoială, demagogie și minciună, pentru cei pe care îi numesc disprețuitor „populimea”. Din când în când, mai aruncă câte o ciozvârtă de asistență socială, îi amăgesc foamea săracului cu câte un mic și-o bere iar artificiile bubuie asurzitor pentru plebe din marea mărinimie a ciocoimii.
Aici nu mai este literatură, chiar viața bate filmul… Îndrăznește doar să-i crezi pe acești ciocoi! Sunt fără niciun Dumnezeu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *