Ieri, a fost Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o sărbătoare a tâmplelor albe, a celor care au muncit o viață încercând să le asigure urmașilor, generațiilor următoare o viață mai bună. Merită tot respectul nostru!
De aceea, consider că trebuie să-i tratăm cu demnitatea cuvenită. Invitându-i la ciorba săracului, de două ori pe săptămână, așa cum a hotărât Consiliul local Târgu-Mureș, nu facem decât să-i umilim. Pentru că, de fapt, ei vor primi o masă din banii lor, din impozitele și taxele prin care contribuie, la rândul lor, la bugetul local și de stat. Mai apoi, să susții public prin vocea unui consilier al primarului că acest lucru este o mare realizare, reprezintă un tupeu care mă umple de indignare.
Doamnelor și domnilor consilieri locali, ați hotărât că orice pensionar cu o pensie sub 1.500 de lei este îndreptățit să beneficieze de două ori pe săptămână de o masă cu titlu „gratuit”, adică din contribuțiile acelorași beneficiari. Marea majoritate a pensionarilor din Târgu-Mureș se încadrează în această categorie socială. Transformați, practic, orașul într-o imensă cantină socială. Cu alte cuvinte, admiteți fatalmente că sunteți artizanii sărăciei și sărăcirii târgumureșenilor, că nu aveți soluții…
Se va vorbi, de-acum, despre orașul nostru ca despre o destinație a sărăciei în care administrația publică locală este nevoită să aloce rații de hrană pentru o semnificativă parte a comunității. Renumele „orașului florilor” se preschimbă în „urbea săracilor”, cărora primăria le asigură hrana pentru a nu muri de foame. Vă traduc celor care vă faceți că nu pricepeți, acesta este mesajul pe care îl transmiteți și generațiilor succesoare, copii și nepoți: dacă rămâneți la Târgu-Mureș, vă așteaptă masa săracului pensionar, nu aveți nicio grijă că nu muriți de foame!
Este, de fapt, o batjocură electoralistă la care îi supuneți pe acești oameni și o spun în cunoștință de cauză, întrucât și părinții mei sunt pensionari și ambii se încadrează în plafonul de venit pe care l-ați stabilit. Este cinic că în conducerea orașului stau cu ipocrizie lideri politici cu viziuni politice de dreapta și promovează electoral măsuri de un stângism populist, care denotă doar lipsa de idei, proiecte, preocupare pentru investiții și o reală dezvoltare a municipiului reședință de județ pe termen lung.
Vreți să vă „cumpărați” de pe acum voturile prin „ciorba săracului”?! Săvârșiți o eroare fundamentală, necăjiții își vor mânca cu obidă „pomana” dar nu vă vor mai vota, întrucât știu că tocmai prin acea zeamă leșinată, searbădă a bugetului local, ați consimțit să-i condamnați la sărăcie pe termen lung și nu aveți nicio altă soluție validă.
Vă întreb, totuși, ce direcție îndreptați acest oraș, care sunt proiectele sale semnificative de dezvoltare, actuale și viitoare?! Ce se mai aude în privința marelui computer IBM și a centrului de dezvoltare tehnologică, unde este „bastionul” educativ necesar de (re)calificare profesională, inserție pe piața muncii și inovare, unde este sprijinul pentru școala medicală și centrul universitar din Târgu-Mureș, pentru singurul brand rămas în picioare al acestui oraș, mai sunt de actualitate acoperirea Pârâului Pocloș, telegondola, drumul de legătură prin pădure dintre cartierele Tudor și 22 Decembrie 1989, dar legătura rutieră dintre Calea Sighișoarei și DN 15, mai știe cineva despre „mutarea căii ferate și drumul expres” sau despre un nou pod necesar peste râul Mureș, aveți vreo ofertă stimulativă pentru antreprenoriat, stimularea investițiilor și ați pregătit vreun pachet local argumentat normativ și ofertant?!
Populația orașului a scăzut cu peste 35 de mii de locuitori, în mai puțin de un deceniu și jumătate… Ce faceți în acest sens?
Sursa foto: zi de zi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *