Nu pot să nu fiu dezamăgit, chiar revoltat, văzând superficialitatea, diletantismul, nepriceperea și, poate, iresponsabilitatea prin care Ministerul Culturii și Identității Naționale înțelege să fie preocupat și să susțină manifestări, la nivel național, subsumate Centenarului Marii Uniri. Ați găsit de cuviință doar în luna octombrie să faceți public un calendar al manifestărilor naționale dedicate acestei excepționale sărbători a națiunii române. După ce, inițial, ministerul pe care îl conduceți și reprezentați a comunicat oficial că au fost selectate din județul Mureș 34 de proiecte, în valoare de 677.500 lei, pe care le veți finanța (comunicare făcută atât în cadrul Comisiei pentru Cultură, Arte și Mass-media din Camera Deputaților, cât și la Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri și a Războiului pentru Întregirea Neamului, subsemnatul fiind membru în ambele comisii), am aflat ulterior că s-au schimbat din mers regulile privind respectivele proiecte și au mai rămas finanțabile doar 21. Abia la finalul lunii octombrie ați găsit de cuviință să promovați și o „hartă interactivă” a proiectelor finanțate de minister, adică cu doar două luni înaintea încheierii acestui an și, mă întreb, ce ați făcut timp de 10 luni în privința manifestărilor centenare?!
Chiar și așa, în ce privește județul Mureș, comunicați oficial că susțineți „Festivalul Cântecului Patriotic”, eveniment promovat de „Asociația pe Mureș și pe Târnave” (http://centenar.gov.ro/web/judet/ro-ms/), când, de fapt, organizatorilor li s-a transmis inițial că manifestarea este integral finanțată de minister, apoi că doar în proporție de 50 la sută, fără însă a se aloca până acum vreo sumă în acest sens, deși evenimentul s-a desfășurat la jumătatea lunii august… Mă întreb în ce cheie logică poate fi judecată o astfel de batjocură?!
Mai mult, un alt eveniment „Personalități marcante care au contribuit la edificarea României Mari – Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Gh. Pop de Băsești, Iuliu Hossu, Miron Cristea, Ștefan Cicio Pop (http://centenar.gov.ro/web/judet/ro-ms/page/2/), promovat de Primăria Comunei Râciu, deși s-a petrecut deja, dovedindu-se o manifestare culturală de excepție, ministerul informează oficial că finanțează edificarea celor 6 busturi reprezentând personalitățile mai sus menționate, aflăm ulterior că sunt invocate din partea Comisiei naționale pentru monumente de for public pricini imaginare împotriva autorizării unuia dintre busturi, care ar avea ochii mult prea „adânciți în orbite”. Ar fi de râs dacă nu ar fi realmente scandaloasă o asemenea abordare, mai ales avându-se în vedere că aceeași echipă de artiști a contribuit la realizarea tuturor celor șase busturi.
Domnule ministru, faceți-vă rânduială în propriul minister sau lăsați pe altcineva mai priceput, mai responsabil și dedicat să o facă! Vă solicit să mă informați cu celeritate ce aveți de gând în privința celor două manifestări culturale anterior menționate și dacă veți trata la fel și restul manifestărilor centenare din județul Mureș, măcar să știe oficial la ce să se aștepte „beneficiarii” finanțărilor din partea Ministerului Culturii…
Interpelare adresată ministrului Culturii și Identității Naționale, George Vladimir Ivașcu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *