După postarea mea privind decăderea administrativ-economică a municipiului Sighișoara, am primit câteva zeci de sesizări din partea sighișorenilor, care sunt nemulțumiți și revoltați de involuția Cetății din ultimii ani. Dintre multele probleme pe care mi le-au transmis, rezum astăzi situația salubrizării.

Serviciul de salubritate în Sighișoara este asigurat de către operatorul Saubermacher (Schuster Ecosal), în baza unui contract reînnoit în anul 2012 pentru 10 ani. Interesele coaliției PSD-UDMR sunt însă indisolubil legate de Asocierea de dezvoltare intercomunitară ,,ADIECOLECT”, care forțează preluarea salubrizării prin interpuși și interese politicianiste la nivelul întregului județ. În acest sens, executivul primăriei șicanează și pune bețe în roate firmei sighișorene cu capital austriac pentru a o determina să se retragă. În acest context, managementul depozitului ecologic de deșeuri din Sighișoara a fost gestionat falimentar de către administrația publică locală, acceptându-se depozitarea deșeurilor până la supra-plin, din întregul județ Mureș și nu numai, astfel încât s-a ajuns în situația ca Administrația Națională Apele Române să decidă anul trecut suspendarea activității la Depozitul de deșeuri din Sighișoara, din cauza scurgerilor de levigat.
Revenind la petiția pe care am primit-o, mi se aduce la cunoștință că Primăria și Consiliul local Sighișoara refuză sistematic indexarea tarifelor pentru salubrizare, conform deprecierii monedei naționale în raport cu euro și inflația galopantă din ultimii ani, de asemenea prin raportare la creșterea tarifelor la energie și combustibili. Pretind în schimb servicii de calitate și eficiență când, în realitate, în balanța noului context fiscal, neadaptarea tarifelor pentru salubrizare la costurile reale de producție generează pierderi semnificative și o situație economică falimentară pentru operator. Totodată, se refuză includerea în tarife a stației de epurare pentru levigat iar primăria nu își îndeplinește deliberat obligațiile contractuale, în ceea ce privește obținerea la timp a autorizației de mediu, pasând această obligație către operator. Totodată, aceeași primărie refuză eliberarea autorizației de construire pentru celula nr 4 (nouă) , asumată prin contractul anterior menționat. Pretextul invocat este că nu au acordul unui vecin.
Corelativ acestor bețe în roate, prin care este tratat actualul operator, aflăm că absolut ,,întâmplător”, în toamna anului trecut, s-a votat în Consiliul local Sighișoara trecerea în administrarea ADI ECOLECT a unei rampe de transfer a gunoiului construită din banii municipalității.
În concluzie, PSD și UDMR să trăiască și să sporească prin firmele lor de casă, iar apoi tarifele pentru salubrizare să crească pe spatele bietului cetățean contribuabil. Ce contează că Sighișoara se prăbușește economic pe zi ce trece, împreună cu atât de oropsitul și spoliat politic județ Mureș.
Așadar, nu uitați să-i susțineți și votați, la timpul potrivit, pe cei care vă căpușează bugetul și parazitează economia prin interesele lor politice de cas(t)ă, de fapt pe buzunarul vostru!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *