În urma raportului publicat în cursul zilei de ieri (25.06 2019), de către Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate (ANMCS), care a acreditat încă 16 spitale publice și private din țară, veștile privind Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș sunt foarte grave. În acest sens, menționăm că în ierarhia celor VI categorii de acreditare, spitalul din Târgu-Mureș a fost clasificat în categoria a IV-a, respectiv ,,acreditat cu încredere redusă”, în contextul în care categoria a V-a o reprezintă ,,spitalele a cărui proces de acreditare a fost prelungit” iar categoria a VI – a este ocupată de ,,spitalele neacreditate”.
Partidul Mișcarea Populară consideră că s-a ajuns în această situație catastrofală din cauza unui management neperformant, care nu a avut și nu are la bază un plan de acțiune performant, coerent și eficient, cu privire la activitatea aceastei instituții importante în domeniul medical, de altfel recunoscută până mai ieri în plan național și internațional.
La aceasta se adaugă și dezinteresul sau lipsa de implicare a factorilor autohtoni responsabili, obedienți actualei guvernări, cu politici mai degrabă fataliste în domeniul sănătății. Proasta gestionare a actului medical la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș este cu atât mai culpabilă cu cât această instituție beneficiază și de aportul unor cadre didactice cu un nivel ridicat de profesionalism, care își derulează activitatea în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.
Ca un corolar nefast al poziției negative pe care o ocupă astăzi unitatea medicală din Târgu-Mureș în clasamentul ANMCS, menționăm spre exemplificare că Spitalul Penitenciar Poarta Albă sau Societatea Mecclinic SRL din județul Dolj se află pe poziții ce devansează instituția târgumureșeană.
Față de această situație revoltătoare, Partidul Mișcarea Populară solicită demisia actualei echipe manageriale a spitalului sau demiterea acesteia de către ministrul sănătății și implicit inițierea de măsuri profesionale calificate menite să asigure un standard ridicat al actului medical, așa cum au fost obișnuiți până în prezent atât mureșenii cât și cetățenii din județele limitrofe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *