Legislația actuală privind protecția fără niciun discernământ a urșilor din România, conduce iresponsabil la situații tragice. Oameni nevinovați sunt uciși de fiarele sălbatice, care au sporit numeric constant în ultimii ani, și au ajuns să pătrundă fără nicio precauție în gospodăriile oamenilor atacând animalele domestice din bătătura gospodarilor și atacând chiar oamenii. Urșii sunt frecvent prezenți chiar în plină zi pe străzile localităților din județul Mureș iar, mai nou, defilează tacticos, nestingheriți, chiar în cartierele orașelor, implicit în municipiul Târgu-Mureș.
La finele săptămânii trecute, o ursoaică a omorât un om care se afla la pescuit pe malul râului Târnava Mică. Bărbatul, din localitatea Măgherani, județul Mureș, avea 61 de ani iar în urma sa au rămas doi copii orfani. Ursul fusese semnalat mai multe săptămâni la rând pe raza comunei, fără a se putea lua vreo măsură legală pentru a fi îndepărtat. Pe rețelele de comunicare și socializare electronică, revolta cetățenilor dă în clocot, mesajele și comentariile converg în această direcție: „Revoltător!!! Adunați urșii și duceți-i în Parlament! Nimic nu poate fi mai presus de viața omului! Protejați urșii și ne puneți în pericol viețile noastre, ale copiilor noștri! Nu mai avem curajul să ieșim pe stradă, suntem tot mai traumatizați! Ce fac autoritățile și aleșii statului?! Luați-vă urșii acasă, cei care nu mai puteți de grija lor, dar redați-ne siguranța de a păși în afara locuințelor fără teroarea fiarelor!”
În doar două luni, la nivelul județului Mureș a fost raportată prezența urșilor în 34 de cazuri, respectiv în 16 unități administrativ-teritoriale: Târgu-Mureș, Iernut, Sovata, Chibed, Coroisânmărtin, Corunca, Deda, Gornești, Gurghiu, Ibănești, Lunca, Petelea, Răstolița, Sântana de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Suplac. În cursul anului 2019, la nivelul județului, au fost întocmite și transmise de Garda Forestieră Mureș 450 de dosare de daune provocate de animalele sălbatice, din care aproximativ 75% au fost provocate de urs.
Agenția pentru Protecția Mediului Mureș a eliberat 25 puncte de vedere favorabile, privind solicitarea de derogare prin împușcare a animalelor sălbatice din specia urs, care au fost transmise la Ministerul Mediului, fiind obținute doar 6 avize favorabile în acest sens.
Conform datelor oficiale, efectivul optim de urși din județul Mureș ar fi de cca 240 exemplare, dar în realitate, în timp ce autoritatea de mediu indica încă din primăvară existența a 761 de urși în județul Mureș, administratorii fondurilor de vânătoare au comunicat, conform propriilor date și observații, prezența în județ a aproape 1.300 de urși.
Chiar în municipiul Târgu-Mureș, prin sistemul RO-Alert, a fost semnalată săptămâna trecută prezența unui urs într-o zonă puternic urbanizată, în cartierul Tudor, de asemenea o ursoaică cu doi pui au fost văzuți repetat în zona Platoului Cornești, un alt urs a produs panică pe strada Voinicenilor. În ultimele zile, a fost semnalată prezența a 15 urși în localități din județul Mureș. Urșii au atacat gospodăriile oamenilor iar, în ultimele nopți, au omorât șase porci, cinci într-o singură noapte.
Sătenii din comuna Răstolița, județul Mureș, sunt disperați și au cerut ajutorul Instituției Prefectului, Agenției de Mediu și asociațiilor de vânători, în urma unor atacuri ale urșilor care au omorât în ultima lună 8 porci, o vacă și mai multe oi. Toți cei enumerați ridică din umeri neputincioși!
Am ajuns în acest secol modernist al incompetenței și iresponsabilității autorităților publice, al legilor concepute cu ipocrizie și inconștiență la presiunea unor pretinși iubitori ai animalelor, să existăm sub asediul și teroarea fiarelor sălbatice. Viețile mureșenilor sunt puse inadmisibil în pericol! Vă solicit să dezbatem în regim de urgență în Camera Deputaților legea privind stabilirea echilibrată a efectivelor de animale sălbatice, implicit în cazul urșilor, la nivelul județelor țării, astfel încât să asigurăm elementar respectarea prevederilor Constituției României, care stipulează că „dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate” iar „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”. Viața unui urs sau a oricărui alt animal sălbatic nu poate fi mai presus de dreptul la viață al unui om!(Declarație politică)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *