Domnilor miniștri,
Restricțiile de circulație cu caracter provizoriu sunt prevăzute de Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, art.44 alin(2):
(2) Pentru protecția unor sectoare de drumuri, administratorii acestora pot introduce restricții cu caracter temporar privind sarcinile pe osii ale vehiculelor admise să circule pe sectorul respectiv.
Astfel, restricțiile se dispun prin ordin comun de către miniștrii Transporturilor și Internelor.
începând cu 20 iunie a.c., restricțiile de circulație pentru autovehiculele de transport de mărfuri cu MMA (masa maxima autorizata) > 7,5tone, conform site-lui CNADNR , au fost:
http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes- general/restric%C8%9Bii-de-tonaj-75-tone-%C3%AEn-perioada-01-iulie-31 2/Eforie/Mangalia
http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes- general/restric%C8%9Bii-de-circula%C8%9Bie-75-tone-instituite-pe-dn-l Bucuresti-Brasov
http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes- general/restric%C8%9Bii-de-circula%C8%9Bie-instituite-%C3%AEn-zilele-de-0A2 /Agigea/Mangalia si DN 7 Rm.Valcea/Vestem, de Rusalii.
Pe cale de consecință, două entități sunt însărcinate cu verificarea respectării prevederilor ordinelor comune sunt de la cele doua ministere: LS.C.T.R – Inspectoratul de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere, aflat în subordinea M.T., și DPR – Direcția Poliției Rutiere din M.A.I., ambele putând aplica sancțiuni.
Așadar întrebările pe care vi le adresez sunt următoarele:
1. Daca restricțiile au drept scop protejarea infrastructurii rutiere, îndeosebi în perioadele caniculare, în afara ordinelor menționate mai sus, s-au emis si altele, pentru alte drumuri publice de interes național?
2. Care este numărul controalelor executate în perioadele cuprinse în ordin-comune sau separate, cate încălcări s-au constatat și care este cuantumul sancțiunilor prevăzute de OG 2/2001, Actualizata 2018, privind regimul juridic al contravențiilor? Acoperă acestea costurile distrugerilor provocate infrastructurii rutiere?
3. De la începutul anului, dar mai ales în perioadele prevăzute în ordinele comune, câte cântăriri s-au efectuat conform Hotărârii nr. 432/2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.373/2008, privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România. Câte încălcări la depășirea greutății totale sau pe axa s-au constatat și care este cuantumul sancțiunilor prevăzute de actul normativ de la pct. 2? Menționez că fac referire la sancțiunile contravenționale aplicate și încasate.
4. Pe lângă considerentele legate de infrastructură, a avut în vedere guvernul faptul că perioada caniculară coincide cu cea de vacanță și concedii, că restricțiile temporare ar fi ajutat la desfășurarea unui trafic mai fluent și ar fi redus numărul accidentelor soldate cu decese, răniri grave și pagube materiale semnificative ale căror costuri sunt plătite de noi toți, contribuabilii!
Vă fac cunoscut că săptămânal parcurg ruta Târgu-Mureș ~ Brașov – București și retur, ca urmare a activității parlamentare pe care o desfășor. Vă informez pe această cale, că am putut constata frecvent faptul că reglementările anterior menționate sunt prea puțin spre deloc respectate iar controalele specifice în trafic sunt aproape inexistente.
(Interpelare adresată: Ministerului Transporturilor, domnului ministru Răzvan Cuc; Ministerului Afacerilor Interne, domnului ministru Mihai Fifor)

Răspuns:Stimate domnule deputat,
În legătură cu interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. 2446B/2019, având ca obiect „Nu sunt respectate restricțiile de circulație iar cei care ar trebui să vegheze și controleze sunt absenți… ”, precizăm următoarele:
Legislația în vigoare privind introducerea restricțiilor de circulație pe drumurile publice de interes național este reprezentată de următoarele acte normative:
– Ordinul comun al ministrului transporturilor și al ministrului afacerilor interne nr. 1249/132/2018 privind instituirea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare cu 7,5 tone pe unele sectoare de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, în zilele premergătoare zilelor de sărbătoare legală și în zilele de sărbătoare legală;
– Ordinul comun al ministrului transporturilor și al ministrului afacerilor interne nr. 647/127/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul național DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, menționăm că, potrivit informațiilor comunicate de către Inspectoratul General al Poliției Române, în urma controalelor desfășurate de poliția rutieră în primele 9 luni ale anului 2019 privind nerespectarea restricțiilor temporare de circulație, s-au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicției temporare de circulație, iar cu privire la celelalte aspecte referitoare la numărul controalelor și cuantumul sancțiunilor, la nivelul acestei instituții nu există date statistice conform solicitării.
În ceea ce privește numărul cântăririlor efectuate de la începutul anului și până în prezent, respectiv al încălcărilor la depășirea masei maxime sau pe axă și cuantumul sancțiunilor, menționăm faptul că Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier este competent sa se pronunțe asupra acestor aspecte.
Totodată, referitor la afirmația dumneavoastră potrivit căreia restricțiile temporare ar fi ajutat la desfășurarea unui trafic mai fluent și ar fi redus numărul accidentelor soldate cu decese, răniri grave și pagube materiale semnificative, precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, „pentru protecția unor sectoare de drumuri, administratorul acestora poate institui restricții de circulație, semnalizate corespunzător, privind categoriile de transport, viteză, perioadele și intervalele orare, masele și/sau dimensiunile maxime admise ale vehiculelor ce pot utiliza sectorul respectiv, în conformitate cu prevederile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor sau al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, după caz, și al ministrului afacerilor interne, cu informarea prealabilă, inclusiv asupra variantelor de rute alternative, a Ministerului Transporturilor, a poliției rutiere și a utilizatorilor.”.
Luând în considerare prevederile legale sus-menționate și în contextul în care administratorul autostrăzilor și al drumurilor naționale europene (E) este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., opinăm că aceasta este instituția care poate analiza și stabili necesitatea instituirii unor restricții de circulație în vederea protecției categoriilor de drumuri în discuție, poliția rutieră pronunțându-se ulterior cu privire la aceste aspecte.
Semnalăm și că, în momentul analizării oportunității de a institui restricții de circulație pe autostrăzi și drumuri naționale europene (E), este obligatorie stabilirea unor variante de rute alternative pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, în vederea asigurării desfășurării unui trafic fluent și fără perturbări majore în domeniul transportului de mărfuri la nivel național.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *