În ședința din 11.05 a Comitetului liderilor din Camera Deputaților, PMP a solicitat introducerea pe ordinea de zi a ședinței de plen de miercuri, 13 mai a.c., a proiectului de lege pentru declararea zilei de 4 iunie – „Ziua Tratatului de la Trianon”. Este un proiect care are avize și raport favorabile din partea tuturor comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților. Deși UDMR a votat împotriva includerii acestui proiect pe ordinea de zi a plenului iar USR s-a abținut, prin majoritatea voturilor exprimate de ceilalți lideri ai grupurilor parlamentare, propunerea de lege a fost inclusă la punctul 11 pentru dezbaterea de miercuri.
Între timp, în stilul caracteristic, de presiune și șantaj politic, am aflat că liderii UDMR se dau de ceasul morții pentru a determina PNL și PSD să accepte ca miercuri acest proiect legislativ să fie întors prin vot la Comisia pentru cultură, arte și mass-media, pentru un raport suplimentar. Ar însemna, de fapt, îngroparea de facto a propunerii de lege până la calendele grecești.
În acest timp, la Budapesta, Comisia pentru Politică Externă a Parlamentului ungar a adoptat astăzi, în unanimitate, o rezoluție prin care condamnă recentele remarci ale președintelui României, Klaus Iohannis, pe care le califică drept „anti-minoritate”, și își afirmă angajamentul față de cauza autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc. Se pare că este o diferență fundamentală de bărbăție și asumare politică, în interesul țărilor pe care le reprezintă, între parlamentarii ungari și o semnificativă parte a celor români.
Se împlinesc, la 4 iunie, o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (1920), care a însemnat recunoașterea internațională a fruntariilor postbelice ale României, în urma mișcărilor de emancipare națională și drept consecință a aplicării principiului autodeterminării naționale, considerat pilon al doctrinei păcii de la sfârșitul Primului Război Mondial.
Se cuvine să demonstrăm că suntem adevărați bărbați politici de stat și să asumăm acum, la un centenar de la eveniment, marcarea oficială a acestei zile importante pentru istoria României. În plus, consider că în privința proiectelor care privesc interesul nostru național trebuie să reacționăm în solidar și transpartinic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *