Am dezbătut în Parlament și a fost adoptat în Camera Deputaților Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii apiculturii. După consultarea cu apicultorii și reprezentanții procesatorilor de miere din România, Partidul Mișcarea Populară a pledat pentru protejarea acestei activități și susținerea prin reglementări stimulative a apicultorilor români. Pretindem să se afișeze pe toate tipurile de ambalaje și etichetările prin care se comercializează mierea de albine țara de origine. În mod explicit, trebuie indicată țara de origine a mierii provenite din afara Uniunii Europene, și considerăm că este imperios necesar să fie indicat procentajul de aport pentru fiecare component în cazul mixajului de miere.
Am arătat că procesatorii de miere din Romania propun ca scara de procentaj pentru mixaj să fie indicat astfel: miere UE 25%, 50%, 75% sau 100% miere UE. Este o măsura menită să țină cont si de posibilitățile de imprimare pentru tirajele mari de etichete pe termen lung. Mai precis, pentru țările UE nu este necesar să fie indicată fiecare țară de origine a mierii în parte, ci doar procentul global de aport la mixaj al mierii provenite din UE.
Pe de altă parte, am solicitat ca eticheta cu „Produs Românesc” să poată fi aplicată la toate produsele apicole românești care au origine 100% în Romania. Din păcate, propunerea noastră nu a fost agreată și nu înțelegem de ce? Considerăm că și produsele derivate din miere: lăptișor de matcă, polen, venin, propolis, ceară, apilarnil, pot fi etichetate ca produse românești, atunci când acestea sunt 100% produse în țara noastră. Din păcate, în prezent, o mare parte a acestor produse sunt importate din Orientul Îndepărtat și au o calitate îndoielnică, dar mai apoi sunt ambalate în România și vândute ca produse românești, ceea ce reprezintă un fals grosolan, nesancționat de legislația în vigoare. Spre exemplu, se vinde polen și lăptișor de matcă originare din China iar pe etichetă se inscripționează, spre a induce în eroare cumpărătorul, ca țară de origine România.
Căutăm prin toate pârghiile politice și legislative pe care le avem la îndemână să susținem producătorii autohtoni și producția românească. Slujim România după puterile noastre prin fapte!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *