Citesc și mă crucesc. O știre postată de portalul Ziare.Com transmite că „Partidul Național Liberal (PNL) a început consultări active cu Cristian Diaconescu și Partidul Mișcarea Populară (PMP) în vederea fuziunii”.
Mărturisesc că, personal, nu l-am mai văzut pe Cristi Diaconescu pe la PMP de aproape doi ani. A și fost exclus din partid, după încercări eșuate de a preda PMP, în interes personal, din durerea și boala pentru funcții, ba către PNL, ba către AUR. Acesta este omul care e într-un fel anume fel „ingenuu”, analist și diplomat sfătos la televizor, și cu totul diferit, caracter respingător, lipsit de onestitate și cuvânt în viața reală, eșuat lamentabil din această pricină, de-a lungul vremii, din orice construcție politică în care s-a implicat (PSD, UNPR și acum PMP).
PMP a avut două congrese între timp, l-a reales tot de atâtea ori în funcția de președinte pe europarlamentarul Eugen Tomac, am avut zeci de reuniuni politice oficiale de lucru prin organizațiile județene și regionale ale PMP din întreaga țară.
Însă, pentru că cel în cauză fără funcție nu prea reprezintă politic nimic, având parte de sprijinul destructiv și profitând de influențele altor partide, implicit ale guvernării, hărțuiește PMP consecvent prin instanțele de judecată. De parcă l-ar putea realege judecătorii în funcția râvnită.
A sesizat Autoritatea Electorală Permanentă iar cu sprijinul șefului instituției, plantat acolo de PSD, s-a blocat subvenția legală pentru funcționarea PMP. Sic!, existăm oricum și fără subvenție iar acest partid trăiește prin cotizațiile, loialitatea și devotamentul membrilor săi. Visează cu ochii deschiși că, de fapt, ar fi în continuare președintele PMP, deși, în proporție de peste 80%, cei care i-au acordat funcția i-au și retras-o legitim, prin congres și vot. Atât de tare îl doare la funcție, încât se ține înlănțuit de respectiva himeră în continuare. Prin comparație, e un fel de „Don Quijote” „metisat” cu „Hamlet”, din stirpea personajelor literare tragice, rătăcitoare prin propriul absurd, dominate de propriile năluciri și alienări…
Au trecut prin situații similare cu PMP, atât PNL, în două rânduri, cât și USR, și-au schimbat președinții prin congres iar cei în cauză, cu mai mult bun simț politic, și-au văzut ulterior rezonabil de propriul drum (Ludovic Orban, Florin Câțu, Dacian Cioloș).
Vă vine să credeți că un astfel de personaj bizar, bolnav de funcție și demn de milă, poate decide din afara partidului soarta noastră a celor din PMP, a celor care ne-am construit și ridicat propriile organizații la nivel județean prin enormă dedicare, muncă și implicare, implicit rezultate electorale meritorii?! Să fim serioși!
Chiar duminica trecută ne-am reunit la București, în structurile statutare naționale ale PMP, și am decis pregătirea strategiei politice, configurarea polului politic al dreptei veritabile (fără PNL care s-a predat PSD), a programului de guvernare pentru alegerile de anul viitor și ne vedem în continuare de drumul nostru politic legitim.
Măi, Cristi, vezi-ți de treabă, întoarce-te la dragostea politică dintâi, la PSD, fie și în formula vehiculată, via PNL, înțelege, deși e mai greu pentru o mentalitate de sorginte comunistoidă, că într-o democrație, implicit în existența unui partid, funcționează voința majorității exprimată prin vot liber. Așa că, drum bun și roșu, fie și galben! „Tino-nino” și „Tot înainte”!