Sunt probabil puțini cei care știu că cel care a scris „Marseilleza românilor” (după cum spunea Nicolae Bălcescu), poetul Andrei Mureșanu s-a născut în urmă cu 205 ani la Bistrița, într-o familie modestă. Tatăl său avea o moară de argăsit scoarță, care asigura cu greu la vremea respectivă existența unei familii cu trei copii. De altfel, a rămas la doar câțiva ani fără tată, acesta murind în urma unui accident de muncă.

Andrei Mureșanu este autorul poemului „Un răsunet”, scris la Brașov și publicat în numărul 25 din 21 iunie 1848 al revistei „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Acest poem a fost transpus pe melodia anonimă a unui vechi imn religios „Din sânul maicii mele” (culeasă de Anton Pann), poem denumit ulterior „Deșteaptă-te, române!” și a devenit imn, din 1990 fiind imnul de stat al României.

Poetul Andrei Mureșanu, care s-a ridicat intelectual prin multă muncă, trudă și sacrificii din partea familiei sale, a studiat doi ani filosofia, apoi teologia la Academia Greco-Catolică din Blaj. Acolo l-a avut coleg de studenție pe George Bariț, împreună cu care s-au numărat printre conducătorii Revoluției din 1848. A scris consecvent poezii patriotice, cu caracter social protestatar.

După înfrângerea revoluției, poetul se refugiază în Muntenia, împreună cu Bariț. Aici a fost luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. La întoarcere, s-a stabilit ca funcționar la Sibiu : „concepist guvernial” și translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului.

Se pensionează în 1861, trăiește în sărăcie, întrucât pensia pe care i-a stabilit-o guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajungea să-și întrețină familia. Un an mai târziu, își tipărește în volum poeziile. Distrus sufletește, trăind în mizerie, poetul moare la doar 47 de ani, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, la Brașov, „în urma unui morb nervos îndelungat”, după cum consemna „Gazeta Transilvaniei”. Avea împreună cu soția sa doi copii, un băiat la gimnaziu și o fetiță de 11 luni.

Aceasta este, din păcate, soarta dramatică a multor scriitori și patrioți români.

Fie-i memoria veșnic binecuvântată!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *