Back
Featured image of post În actualul context pandemic, sistemul clasic de scrutin electoral trebuie modificat fundamental

În actualul context pandemic, sistemul clasic de scrutin electoral trebuie modificat fundamental

În actualul context epidemiologie, în plină pandemie și stare de urgență, evident nu puteau fi organizate alegerile locale. Prin urmare, s-a impus cu necesitate măsura legislativă vizând prelungirea mandatelor aleșilor locali iar în termen de maximum șase luni de la ridicarea stării de urgență urmează a fi organizate alegerile locale. Însă, pericolul SARS-CoV-2 nu dispare la ridicarea stării de urgență, nici o dată cu promulgarea acestui act normativ. De aceea, noi cei din Partidul Mișcarea Populară considerăm că se impune o regândire fundamentală a actualului sistem de alegeri și mecanism electoral, în nevoia de a-i proteja pe cetățeni, sănătatea acestora, în calitatea lor de participanți la scrutinul electoral și vot.
Având în vedere necesitatea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, întrucât statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice a cetățenilor, considerăm că se impun unele măsuri privind buna organizare și desfășurare a alegerilor locale din anul 2020. În acest sens, Partidul Mișcarea Populară a înregistrat un proiect legislativ care prevede că alegerile locale să se desfășoare fie prin votarea prin corespondență, fie prin votarea în mod electronic, conform opțiunii alegătorului.
Propunerea legislativă a PMP prevede că Guvernul stabilește, prin hotărâre, la propunerea Autorității Electorale Permanente și a Serviciului de Telecomunicații Speciale, procedurile de votare prin corespondență și în varianta electronică. De asemenea, propunerea noastră prevede că, la alegerile locale din anul 2020, nu se aplică nici condiția privind numărul de susținători necesar pentru depunerea candidaturilor partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale şi organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum şi a candidaturilor independente. În schimb, inițiativa PMP introduce o altă condiție, anume ca propunerile de candidați să fie însoțite de dovada virării unor garanții electorale la Autoritatea Electorală Permanentă.
Pentru a conferi mai multă responsabilitate candidaților și a preveni abuzul de fonduri publice, unele state au implementat această condiție a depunerii garanțiilor financiare, ca o variantă mai eficientă comparativ cu depunerea de liste de susținători, pentru garantarea unor candidaturi serioase. Totodată, pentru a asigura eligibilitatea tuturor candidaților și un echilibru de șanse între partide politice și candidați independenți, valoarea garanției trebuie să fie proporțională cu nivelul funcției publice alese și trebuie gândită la nivel de persoană, nu de liste.
Sperăm ca proiectul legislativ al PMP să fie reformator și agreat politic majoritar, astfel încât să fie adoptat de Parlament și pus în practică foarte rapid pentru apropiatele alegeri locale.
Până atunci însă, PMP va susține și vota Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale cuprinse în perioada 2016-2020.(Alocuțiune susținută prin telefon la ședința de plen a Camera Deputaților)

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus