Trădarea intereselor naționale de către coaliția PSD-ALDE, tocmai în anul de grație Centenar al României, dobândește accente grotești prin înțelegerile politice hidoase ale vânzătorilor de țară cu UDMR, subminându-se fundamental viitorul statului român.
În sesiunea parlamentară extraordinară, printr-un proiect legislativ, adoptat de Senat în calitate de cameră decizională, pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, UDMR a strecurat prin senatorul Cseke Atilla un amendament care prevede la articolul 10 următoarele: „Se interzice orice modificare a limitelor teritoriale ale județelor, oraşelor, comunelor şi satelor care are ca scop sau efect schimbarea ponderii cetățenilor aparținând minorității naţionale în unitatea administrativ-teritorială în cauză, precum şi afectarea drepturilor şi libertăților acestora decurgând din Constituție, tratatele şi convențiile internaționale la care România este parte.” UDMR se străduiește de aproape un deceniu și jumătate să promoveze această aberație, fără a izbândi până acum.
Proiectul legislativ a fost adoptat de către Senat, în sesiunea extraordinară din 5 iulie a.c., prin votul a 73 de senatori reprezentând PSD, ALDE, UDMR, PNL și USR (unii parlamentari probabil în deplină necunoștință de cauză), legea aflându-se în prezent la președintele României pentru promulgare.
Să înțelegem, de fapt, despre ce e vorba… România are, la ora actuală, o organizare administrativ-teritorială legiferată în data de 16 februarie 1968, când Marea Adunare Națională a adoptat Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, rămasă în vigoare, cu anumite modificări, până astăzi. După 1990, s-a dezbătut intens în spațiul public și chiar s-au configurat proiecte politice privitoare la necesitatea unei reorganizări administrativ-teritoriale a României, care să corespundă nevoii de eficiență, descentralizare și sporirea gradului de autonomie locală, de creștere a gradului de absorbție a fondurilor europene și de implementare a unor proiecte de dezvoltare mari, regionale.
Astăzi, în România, există comune cu până la o mie de locuitori și județe incapabile să se autoadministreze, neputincioase să existe prin forțe economice proprii sau măcar să-și asigure veniturile bugetare pentru a acoperi salariile celor din administrația publică locală și costurile cu utilitățile, energia, serviciile și iluminatul public. Despre investiții, dezvoltare sau promovarea de proiecte din fonduri europene, nici nu are rost să mai vorbim în astfel de cazuri. Fără a primii „perfuzii” financiare de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, astfel de entități administrative ar sucomba subit.
Prin comparație, Polonia cu aproape 39 de milioane de locuitori, care a promovat reforma administrativ-teritorială din 1999, a ajuns de la 49 de unități administrative regionale, prin comasare, la 16 regiuni (voievodate) mari și eficiente economic, iar Franța (cu 67 de milioane de locuitori) la 18 unități administrative regionale.
Avantajele modelului de regionalizare polonez sunt costuri mai reduse pentru contribuabili şi mobilizarea mult mai ușoară a fondurilor. Aspectele pozitive vizează parteneriatele public-private şi competitivitatea în sectorul public. În plus, concentrarea programelor europene sub aripa unei singure instituții şi structuri organizatorice eficiente au dus la obținerea unei absorbții a fondurilor europene de peste 80%. Un alt aspect pozitiv a fost realizarea descentralizării administrative şi financiare și creșterea gradului de autonomie locală. În cazul Poloniei, circa 55% din veniturile bugetare revin la bugetele locale (incluzând subvențiile și bugetele voievodatelor) față de 45% cât se transferă la bugetul de stat. Așadar, centrul de greutate din punct de vedere bugetar este reprezentat de regiuni.
Prin comparație, în România prezentă, raportul procentual între bugetele locale si bugetul de stat este de 36% (local), la 64% (central), deci net în favoarea bugetului de stat. Acest raport reflectă mentalitatea centralistă la nivel de stat, care s-a manifestat degenerat, comunistoid și consecvent până acum. Domină obsesia controlului de la centru a resurselor și distribuirea acestora pe criterii clientelare politice, mentalitatea împărțirii „echitabile” a sărăciei și, iată, spaimele etnocentriste, corelative programului politic al politicienilor maghiarimii, în speță al UDMR, de a submina statul român prin dezideratul realizării autonomiei teritoriale a așa-zisului „Ținut Secuiesc”.
Pe de o parte, politicienii maghiarimii susțin public dar evident populist și pur demagogic necesitatea reformelor administrative, descentralizarea, autonomia locală, sporirea resurselor care trebuie să rămână bugetelor locale, însă, în realitate, nu doresc să se desprindă din „colivia” administrativ-teritorială a sărăciei etnice generalizate, care plasează județele Harghita și Covasna în rândul celor mai nevolnice economic zone din România.
Problema de fond este însă că, prin amendamentul inclus de UDMR în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, este exclusă orice reformă administrativ-teritorială de primenire modernistă și reorganizare eficientă a statului român. România este, cu alte cuvinte, blocată etnic în structurile socialismului utopic, de care se pare că nu mai scăpăm ca de un blestem la nivel de stat.
Partidul Mișcarea Populară adresează oficial un apel președintelui României, Klaus Iohannis, pentru a nu promulga această lege conținând respectivul amendament aberant și retrograd, care blochează dezvoltarea României pe termen lung. De asemenea, PMP va face tot posibilul pentru a aduna cele 50 de semnături necesare din partea deputaților pentru a sesiza Curtea Constituțională a României în privința acestei legi. Ne adresăm tuturor colegilor parlamentari responsabili să sprijine acest demers pentru a salva România de la o involuție administrativă anacronică…