O criză de proporții amenință să afecteze funcțional Sistemul Național de Gospodărire a Apelor. Conform sesizărilor oficiale pe care le-am primit la cabinetul senatorial, printr-o decizie unilaterală, A.N. „Apele Române” a suspendat, prin Decizia nr. 480/31.07 2015, modificată și completată de Decizia nr. 507/06.08 2015, drepturile salariale ale angajaților care au fost convenite și stabilite prin Contractul colectiv de muncă. Drept consecință, veniturile salariale încasate de salariații acestei agenții s-au diminuat cu până la 25%, încălcându-se flagrant prevederile Codului Muncii. Evident, această situație a generat un conflict de muncă care a ajuns de competența justiției.
Reorganizarea Regiei Autonome „Apele Române”, în anul 2005, în instituție publică de interes național, a păstrat mecanismul economic de finanțare, după cum indică Statutul de organizare al fostei regii și corelează legislația națională specifică cu Directiva Europeană în domeniul apelor. Statutul de organizare și funcționare al A.N. „Apele Române” stabilește, la art. 28, alin. 8, că: „Salarizarea personalului preluat de Administrația Națională „Apele Române” se face în conformitate cu reglementările legale aplicabile instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii”. Astfel, încă de la înființarea agenției, drepturile salariale au fost negociate prin contracte colective de muncă, la nivel național sau prin intermediul administrațiilor bazinale de apă, instituții cu personalitate juridică, în limita fondurilor stabilite prin bugetul propriu de venituri și cheltuieli, aprobat, mai apoi, prin hotărâre de guvern.
Putem constata însă un cadru legislativ ambiguu în domeniu, subiectiv interpretabil, sindicatele reclamând și degradarea constantă a relațiilor de muncă dintre partenerii sociali. În acest sens, consider că se cuvine să vă implicați pentru a clarifica legislativ modalitatea de salarizare și statutul personalului A.N. „Apele Române”, astfel încât să fie eliminate prevederile care generează instituțional interpretări subiective. Consider că, prin dialog social și profesional, se cuvine evitat un conflict de muncă în Sistemul Național de Gospodărire a Apelor, acest domeniu privind în mod direct siguranța națională. În cadrul acestui sistem, sunt cuprinse toate resursele de apă de suprafață și subteran, întregul ansamblu de lucrări hidrotehnice și de apărare împotriva inundațiilor.
Vă fac cunoscută disponibilitatea mea de a susține un proiect legislativ corector, menit a elimina ambiguitățile și a clarifica judicios problemele semnalate în acest important sector de activitate.