Din 25 februarie 2016, Primăria municipiului Târgu-Mureș și Consiliul local se chinuie, aleșii se tot căznesc să amplaseze în centrul orașului Grupul statuar al reprezentanților Școlii Ardelene, simbol al mișcării de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania.\Prin Hotărârea Consiliului local municipal Târgu-Mureș nr. 76, adoptată la data anterior menționată, s-a aprobat amplasarea unei statui a reprezentanților Școlii Ardelene și concomitent a unei statui a fostului principe al Transilvaniei, Bethlen Gabor, în Târgu Mureș, în zona Cetății Medievale.\De atunci, adică de cinci ani, a urmat o sarabandă aiuritoare de alte patru hotărâri care stabileau amplasamentul celor două statui, reprezentative pentru istoria românilor și a maghiarilor din Târgu-Mureș, ba în zona Cetății, ba în Piața Trandafirilor, ba în Piața Victoriei. Prin HCL nr. 278/din 26 octombrie 2017, se stabilea chiar „demararea procedurii de achiziție a machetei, execuției și amplasării concomitente a „Grupului Statuar Școala Ardeleana” și a „Statuii Bethlen Gabor”.\Însă, după cum realitatea o demonstrează la Târgu-Mureș, „execuția și amplasarea concomitentă” a celor două monumente, conform hotărârii consiliului local, s-a materializat strict prin dezvelirea Statuii lui Bethlen Gabor din P-ța Trandafirilor, în luna noiembrie a anului trecut, iar Grupul statuar al Școlii Ardelene nu a mai contat. Probabil, primarul Soós Zoltán și noul consiliu local, dominat de UDMR, îi căutau cuvenitul „colț albastru” dedicat administrativ și programatic românilor din Târgu-Mureș.\După ce am atacat în mai multe rânduri acest subiect în spațiul public, a catadicsit și Primăria Târgu-Mureș să manifeste preocupare iar Consiliul local municipal a adoptat HCL nr. 10, din 28 ianuarie 2021, prin care inedit găsesc soluția amplasamentului „albastru” din P-ța Victoriei. Cum? Simplu și revoltător, discriminatoriu. Iau bustul revoluționarului pașoptist Nicolae Bălcescu și îl alungă, pardon „strămută”, pe str. Nicolae Bălcescu, iar în locul său stabilesc amplasarea Grupului statuar al Școlii Ardelene. Pretextul a fost starea de degradare a bustului (despre care consilierul POL, Radu Bălaș, a menționat în cadrul ședinței că „acela ar putea să fie Bălcescu, Eminescu sau Cristi Minculescu”), fără însă a pune nicio clipă în discuție reabilitarea tehnică sau înlocuirea acestuia. Cu alte cuvinte, e în regulă bustul așa afectat de intemperii și degradat cum este în cartier, pentru nevrednicii din str. Bălcescu, dar nu mai are față pentru P-ța Victoriei. Judecați singuri cu dreaptă măsură…\Este încă o mostră a „egalității” prin care primarul și Consiliul local Târgu-Mureș, aservit UDMR, îi tratează pe târgumureșeni. Ca român mă simt discriminat și jignit, câtă vreme s-a găsit foarte repede și fără probleme soluția amplasării Statuii lui Bethlen Gabor în chiar inima orașului, în P-ța Trandafirilor, iar pentru Grupul statuar al Școlii Ardelene trebuie izgonit un alt simbol statuar românesc pentru a i se face loc, inventându-se pretexte în acest sens.\Poate pe alții îi fentați prin parfumul unor declarații de tratament egalitar, vădindu-se însă prin fapte caracterul acestora fals și pur demagogic. Eu voi continua să spun adevărul și, după cum a spus-o Poetul, „îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…/Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste…”