Ca și cocoșul de munte pe care-l lovi

De moarte un plumb sub aripă,

Cântăm, cântăm încă o clipă,

Privind revărsatul de zi.

Se împlinesc astăzi 66 de ani de la trecerea în veșnicia dumnezeiască a poetului, eseistului și traducătorului Dan Botta.

S-a născut în  26 septembrie 1907, la Adjud, Putna, fiind descendent al unei familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș. Mama sa era corsicană, născută Franceschi. Dan Botta era licențiat în greacă veche, latină, drept și educație fizică.

Opera sa poetică este marcată de o profundă introspecție și o căutare consecventă a sensului existenței. Poemele sale, adesea filozofice și introspective, reflectă o luptă interioară și o năzuință profundă pentru aflarea rostului nostru existențial. A adus o perspectivă nouă în literatura română, combinând elemente tradiționale cu inovații stilistice și tematice, ceea ce a contribuit la evoluția și diversificarea peisajului literar românesc.

A polemizat cu poetul Lucian Blaga pe care l-a acuzat de a-i fi plagiat teoria ondulatorie în lucrarea acestuia privind „Spațiul mioritic” și chiar îl va provoca la duel… A publicat și eseuri asupra creației în general precum și asupra filosofiei culturii române în special. A lucrat la elaborarea unei lucrări filologice asupra fondului tracic al limbii române („Roma-Threicia”), de circa 1.200 de pagini.

Fie-i memoria veșnic binecuvântată!

Tristețe

Ce tristă e-ntre vechii brazi

Privirea ta senină,

Ce tristă e grădina azi,

Deși de flori e plină!

Ce trist răsare chipul blând

Al dragostelor mele,

Și ce tristețe pe pământ,

Deși-s atâtea stele!