Back
Featured image of post Încă o dată, am învins CNCD!

Încă o dată, am învins CNCD!

Am mai câștigat un proces la Înalta Curte de Casație și Justiție a României împotriva unei instituții a statului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care nu-și justifică existența decât ca instrument de hărțuire și coerciție cu caracter politic, condus de un reprezentat al UDMR, președintele Asztalos Csaba Ferenc.

După aproape doi ani de judecată inutilă și timp personal irosit, Instanța supremă, citez, „Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 41/2021 din 18 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.”

(https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=4300000000023511)

Conform aceleiași rețete, la sesizarea Fundației „Szekler Monitor” din Harghita (controlată tot de UDMR), în urma participării mele la diverse emisiuni de televiziune și postări Facebook, prin care am combătut politica udemeristă, îndemnurile la separatism etnic, autonomie teritorială, revizionism și segregaționism etnic, se afirmă că aș fi săvârșit „acte de discriminare, distribuind afirmații care nu corespund adevărului, afirmații lipsite de vreo bază reală și astfel, am promovat minciuni care să nască controverse în opinia publică”. Pentru aceste acuzații, CNCD mi-a aplicat o nouă amendă de 5000 de lei.

Evident, am contestat respectiva amendă și am chemat în judecată CNCD. M-a reprezentat în instanțele de judecată, cu deplină competență și profesionalism, avocatul Horea Hădărău, care a demonstrat că aceste acuzații sunt false, netemeinice și nefondate. Mai am pe rol și alte procese similare, toate la sesizarea Fundației „Szekler Monitor”, aflate în diverse faze procesuale, pe care până acum le-am câștigat la Curtea de Apel, urmând a ajunge, de asemenea la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Pentru abuz în serviciu și hărțuire, săvârșite prin intermediul unei poziții de putere pe care o deține în respectiva instituție publică, în calitate de reprezentant al UDMR, am depus o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție împotriva președintelui CNCD, Asztalos Csaba Ferenc.

Nu mă puteți intimida, nici bloca, voi spune adevărul ca patriot român orice ați face!

Numai bine tuturor, dragi prieteni, am nădejde și credință în Dumnezeu, vă salut așa cum o făcea poetul nostru național, Mihai Eminescu: „Trăiască nația” iar prietenii îi răspundeau „Sus cu dânsa!”.

Imagine: președintele CNCD, Asztalos Csaba Ferenc

Last updated on Feb 16, 2023 10:40 UTC
comments powered by Disqus