Patimile Domnului Isus Hristos şi, în general suferința, consacră în ortodoxie eliberarea de păcat. Iubirea asumată la rang de absolut, promovată până la sacrificiul pentru ceilalți, este eliberatoare pentru firea umană păcătoasă, iar omul va fi îndumnezeit în Hristos, pentru totdeauna, prin Înviere. Totodată, Patimile Domnului, în special Răstignirea Sa pe Cruce, statuează conceptual religios contradicțiile absolute şi eterne dintre două lumi: cea a sfințeniei şi cea a păcatului. Astăzi, confuziile acestor două lumi par tot mai profunde…
Progresul presupune „ab initio” deschiderea către nou, căutarea inovației, promovarea ineditului, brevetarea descoperirilor menite să ne îmbunătățească existența. Dacă în lumea materială, prin tehnologie și tehnică, evoluția este metamorfozată firesc tocmai prin dinamica, succesiunea schimbărilor rapide, în existența noastră spirituală, înnoirile sunt ceva mai complicate și conflictualizează ideologic, cultural, identitar.
Din păcate, astăzi, Paștele a devenit un fenomen comercial, fiind încărcat cu simboluri păgâne (babiloniene) care promovează mai degrabă sexualitatea, decât profunzimea sacrificiului lui Hristos. Iepurele, simbol religios recent importat cultural, considerat în Vechiul Testament un animal impur, chiar demonic în credințele populare, legat mai curând de magie, caracterizat ca fricos, şi simbol al fertilității excesive, a devenit acum un simbol al bucuriei plenare, al darurilor, îndestulării și îmbuibării.
Ce semnificație mai are oare, acum, lupta cu sinele pentru desăvârșire și mântuire?! În semnificația religioasă, desăvârșirea presupune tocmai truda de a ne purta crucea şi a ne răstigni trupul împreună cu patimile şi poftele. Creștinismul îndeamnă la lepădarea mândriei şi egoismului, întoarcerea celuilalt obraz, iubirea vrăjmașilor şi părăsirea păcatelor. Este, de fapt, cea mai grea luptă din Univers, încleștarea cu răul interior, cu propriile porniri decadente. În acest context, se cuvine să ne întrebăm dacă putem accepta cu bună știință ca Sărbătorile Pascale să devină un prilej fortuit pentru prisos de mâncare, băutură şi distracții și să le transmitem această tradiție culturală, creștină, copiilor noștri.
Vin Paștele, adică, luăm o pauză de la spurcarea reciprocă pentru cuvenita și „smerita” îmbuibare, dăm tonul prin cluburi, hoteluri și cabane la distracțiile Învierii, umplem coșul Iepurașului cu ouă și daruri, pentru ca, mai apoi, să revenim „revigorați” spiritual la clasica luptă de gherilă cotidiană cu aproapele nostru. O fi acesta spiritul nou al creștinismului capitalist, cu marketingul său de rigoare?! Să-l fi răstignit, încă o dată, fără să băgăm de seamă, Iepurașul pe mielul Domnului, adică pe Isus Hristos?
Vă invit ca împreună să cugetăm serios încotro se îndreaptă creștinii?!