Am reușit, în România zilelor noastre, să risipim, să izgonim încrederea… Românii nu mai cred în instituțiile statului, îi urăsc pe prea mulții corupți perindați politic prin funcțiile de conducere de la vârful țării. Îi incriminează, in corpore, pe politicieni și guvernanți, se consideră furați, mințiți, batjocoriți, folosiți electoral ca mase de manevră, nu mai cred decât în bunul Dumnezeu, îndepărtându-se însă chiar și de biserica al cărei obiectiv, nevrednic uneori, este de a le cuantifica credința nu prin rezonanța spirituală, ci prin filtrul cotizației, prin profilul profitabil pecuniar.
Dacă un semen imploră ajutorul cerșind la un colț de stradă, provoacă repulsie și nu compasiune, întrucât este mai degrabă un impostor iar în spatele său se ascunde o afacere speculativă moral, susceptibil prosperă. Dacă la marginea drumului stă un autoturism cu capota ridicată iar cineva îți face semne disperate să oprești, întorci capul în partea opusă și mergi mai departe, de frică să nu fie un șiretlic și astfel să fii jefuit. Autostopul a devenit absolut ineficient, sunt tot mai puțini dispuși să preia un pasager la „Ia-mă nene!”, de frică să nu le dea respectivul în cap sau să-i tâlhărească.
Demnitarii (ne) fură! Câtă vreme, aproape săptămânal, un primar sau președinte al Consiliului județean, parlamentar, chiar ministru și prim-ministru au grave probleme cu legea și-i arată presa încătușați sau dând cu „subsemnatul” pe la DNA, într-un tablou sinistru dar dominant al spațiului public, cel al „furăciunii” metastazate, al hoției și corupției ca „sport” național, despre ce încredere să mai putem vorbi? În cine sau în ce?!
Prin spitale ești furat „medical” cu plicul, pentru că până nu cotizezi, nu ai nicio încredere că ai parte de diagnosticul și tratamentul corecte. Prin unitățile de învățământ nu se mai face școală iar dacă vrei să fii încrezător că odrasla învață carte, îi plătești în particular ore suplimentare, adeseori la același profesor de la aceeași unitate de învățământ, care astfel motivat își va lua munca în serios.
Stăteau bine, mai an, prin topurile sociologice ale încrederii, alături de biserică, cei din armată, chiar și din Inspectoratul general pentru situații de urgență, Pompieri sau Jandarmerie. Realitățile, actualitatea ne-au demonstrat însă că și acolo sunt tot oameni cei care conduc aceste instituții, și tot români de bine… de rău. I-am văzut pe șefi ai acestor structuri autoîmproprietărindu-se cu imobile și terenuri, făcând afaceri cu banul public, prin puterea funcțiilor publice cu care au fost învestiți, măsluind concursurile pentru ocuparea unor posturi din subordine sau prin ipostazele jenane și penale ale alergăturii după propria căpătuială. Am mai contabilizat intervenții așa zis „de urgență”, general culpabilizante, în cazul avionului civil care transporta personal medical și care s-a prăbușit neștiut prin Munții Apuseni, apoi în cazul elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol, apoi ne-a descumpănit tragedia din Clubul bucureștean „Colectiv”…
Evident, trăim din imagini și simboluri iar unele se dovedesc, instituțional dar și ca „material uman”, prin forța crudă a realității, doar efigii iluzorii, tranzitorii. Acum, într-un demers vindicativ și moralmente recuperatoriu, înălțăm un piedestal victorios DNA-ului și intifadei împotriva corupției. O nouă instituție câștigă teren în bătălia perceției publice cu încrederea. Să nu uităm, stimabililor, că și prin justiție servesc ca magistrați, înainte de toate, cetățeni, simplii cetățeni! Pe unii i-am zărit încătușați, alții scriu lucrări de cercetare științifică, în zeghe deja, foști sentențioși judecători sau aprigi procurori care aveau „dreptatea” și legea la îndemână. Tot oameni…
Încrederea noastră unde (mai) e, vorba poetului: „viața noastră ce-ați făcut cu ea”?! Vă îndemn să răspundeți pe cei care sunteți îndreptățiți și puteți!