Astăzi, în Vinerea Mare, ziua de profundă reculegere și solemnitate din Săptămâna Patimilor, cugetăm la jertfa fundamentală care a schimbat cursul lumii. Este ziua în care  introspecția revelatoare află credință și suferință, iubire, speranță…

Într-o lume adesea pierdută în efemer, frivolitate, blazare și platitudine, cuvintele filosofului Petre Țuțea răsună dintr-o luciditate de netăgăduit: „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. El rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător."

Această cugetare, dură prin sinceritate și adevărul său fundamental, ne pune față în față cu o revelație esențială: lipsa unei dimensiuni transcendente poate goli existența umană de sens profund, indiferent de realizările lumești. Fără orizontul divin, parcursul nostru pe pământ ar rămâne doar o simplă trecere dintr-un neant către abisalul nimic.

Însă, lumina Învierii care se întrevede dincolo de întunericul acestei zile ne arată o altă perspectivă. Jertfa Crucii de astăzi, pe care o comemorăm cu smerenie și durere, este tocmai răspunsul divin la această angoasă a neantului. Prin patima Sa, Hristos a dat sens suferinței și a deschis o poartă spre „undeva" - spre comuniunea cu Dumnezeu și spre viața veșnică.

Să înțelegem așadar profund calea mântuirii, anume că, prin credință, existența noastră capătă un sens adânc, o origine divină și o destinație eternă. Nu mai suntem „de nicăieri și spre nicăieri”, ci fii ai Tatălui Ceresc, chemați la Viață.

Astăzi, prin rugăciune, meditație și transcendență, să cugetăm la rostul vieții noastre, să aflăm propria pace sufletească, propriul drum către mântuire și împăcarea cu Dumnezeu…