Profesorii României au salariile, la nivelul unui debutant cu studii superioare, de circa 2.400 lei net/lună iar după 25 de ani de muncă și calificare maximă, plus spor de hrană, ajung la circa 4000 de lei. Comparativ, la Ministerul Educației, secretarul general primește 2.000 de lei doar din sporul de „condiții vătămătoare” și încasează lunar peste 10.000 de lei net. De asemenea, șoferul instituției are un salariu net de 3.217 lei pe lună, deci mai mult decât un cadru didactic, iar îngrijitorul (femeia de serviciu) câștigă 2.455 lei.

Atenție, în esență, comparăm tot niște sărăcii, întrucât niciunii nu o duc bine, nu au venituri decente pentru a trăi în România zilelor noastre.

Însă, pricepeți pe fond aberația unui sistem politic degenerat și putred, care determină cadrele didactice să-l implore pe premierul Ciucă și aliotmanul politic, îmbuibat și aliniat în spatele său, să mărească respectivele salarii amărâte pentru ca oamenii din educația țării să poată supraviețui acestei perioade de coșmar.

Iată cui cer profesorii milostenie: premierul penelist Nicolae Ciucă are trei venituri bugetare - pensie specială de 17.990 de lei, salariu de 24.000 de lei brut și indemnizație de senator de 18.270 de lei. Zice premierul cu maxim tupeu că nu sunt bani și pentru salariile profesorilor. Iar ca el există o protipendadă de profitori și privilegiați bugetari în fruntea țării.

Vă întreb, nu-ți vine într-un astfel de context să recurgi fatalist la versurile eminesciene: „Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei, / Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni, / Să dai foc la pușcărie şi la casa de nebuni.”?