Îl chema Gheorghe Cârțan. Nu a avut funcție, nu a avut avere, nu a avut instituții în spatele lui. A avut opinci, desagi, cărți și o convingere uriașă conform căreia un om care învață devine mai greu de ținut în întuneric.

Cioban din Cârțișoara, fără școală regulată, a învățat să citească și a făcut apoi ceva extraordinar. A transformat propria lui descoperire a cărții într-o misiune pentru ceilalți. Ani întregi a trecut Carpații ducând cărți românești în Transilvania pentru copii, pentru învățători, pentru preoți… Pentru sate în care limba și cultura română aveau nevoie să rămână vii.

Numai în podul casei sale, la o confiscare din 1903, inventarele consemnează 76.621 de cărți și tipărituri. Nu le colecționa pentru sine, le ducea altora. Autoritățile l-au urmărit, l-au arestat, i-au confiscat cărțile. Unele au fost arse. Însă, a luat-o mereu de la capăt.

În 1896 a pornit pe jos spre Roma, să vadă Columna lui Traian. După aproape șase săptămâni de drum, omul venit din Munții Făgărașului a ajuns în fața dacilor sculptați în piatră. De acolo avea să rămână în legendă imaginea și exclamația: „Un dac a coborât de pe Columnă.”

Dar adevărata lui măreție nu stă în legendă, ci într-un lucru mult mai simplu. Badea Cârțan a crezut că o carte poate schimba destinul unui om și că oamenii luminați pot schimba destinul unui popor.

A murit la 7 august 1911. Astăzi se împlinesc 115 ani. Nu a apucat să vadă România întregită. Marea Unire avea să vină șapte ani mai târziu. Pe mormântul său de la Sinaia scrie: „Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său.”

Poate că aici începe, de fapt, lecția lui pentru noi. Să înveți, chiar dacă ai pornit târziu. Să nu păstrezi ceea ce știi numai pentru tine. Să-ți iubești identitatea fără să urăști identitatea altuia. Să transformi convingerea în faptă. Și să construiești ceva bun, chiar dacă roadele vor fi culese abia de cei care vin după tine.

Astăzi, noi nu mai trebuie să trecem Carpații cu o carte în desagă. Avem aproape întreaga cunoaștere a lumii la câteva atingeri de ecran. Întrebarea este ce facem cu ea.

Memorie și recunoștință, Badea Cârțan. Uneori, un om fără putere poate lăsa în urma lui o putere care traversează secolele.