Back

24 ore mureşene: „Am pledat şi votat pentru ca aceste cartele pre pay să poată fi cumpărate doar de cel care prezintă actul de identitate” – Marius Paşcan, senator PNL de Mureş.

„Nu cred că libertatea de exprimare trebuie îngrădită. În schimb – şi le spun asta şi studenţilor mei – ea trebuie corelată cu normativele etice, nu înseamnă că libertatea de exprimare trebuie să încalce în vreun fel dreptul unui compatriot, dreptul unui semen de altă religie, să aducă atingere convingerilor lui. Nu înseamnă că trebuie să ajungă să îl agreseze şi de aceea eu cred că se cuvine o ponderare, dar nu o încălcare, o mărginire a dreptului de exprimare, ci o moderare (…) În ceea ce priveşte evenimentele tragice din Franţa cred că au fost încălcate norme etice elementare din partea jurnaliştilor. Sunt lucruri cu care nu te poţi juca, sunt credinţe fundamentale ale unor semeni, credinţe  ce nu pot fi terfelite, ironizate, aruncate în derizoriu” În ceea ce priveşte limitarea unor drepturi fundamentale pentru mai multă securitate, senatorul Marius Paşcan a menţionat  că „pot să vă spun că sunt două legi pentru care am votat şi îmi asum votul respectiv în totalitate. Am votat în cunoştinţă de cauză . Prima lege este cea legată de cartelele pre pay: am pledat pentru ca cei care le utilizează, le folosesc, să le cumpere oficial, să îşi decline identitatea, să se ştie cui aparţine o cartelă pre pay. Nu înţeleg de ce trebuie să uzăm discriminatoriu de acest drept – un deţinător de abonament poate fi cunoscut, poate fi monitorizat, iar altul care înţelege greşit libertăţile sau alte normative pe care şi le asumă, nu trebuie să dea socoteală. Asta cu atât mai mult cu cât în actele de terorism adesea sunt folosite astfel de cartele tocmai pentru a nu putea fi identificate persoanele care le utilizează, deţinătorul. Am pledat şi votat pentru ca aceste cartele pre pay să poată fi cumpărate doar de cel care prezintă actul de identitate.A doua este Legea securităţii cibernetice”.\Articol complet aici: http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/articol/libertate-de-exprimare-si-legi-pentru-contracararea-amenintarilor-teroriste.html

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus