Este constatarea poetului și prozatorului George Topârceanu, care mai spunea că „Numai cine nu socoate iubirea de țară drept o datorie e în stare să se laude cu ea.”

Iar poetul Mihai Eminescu alipește sentimentul patriotic de memoria istorică susținând că „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară.”

Istoricul Nicolae Iorga, fost prim-ministru al României, asasinat de legionari, conchide astfel: „Fără patrie nu se poate închipui existența de națiune și fără națiune patria e numai un cuvânt deşart.”

Mai aproape de modernitate și vremurile noastre, poetul Nichita Stănescu constată că: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea.”

Să reflectăm, finalmente, la înțelepciunea din cugetările marelui poet național Mihai Eminescu care, în articolul de publicistică „Grigore Ghica Voevod”, pe care îl semnează în ziarul „Curierul de Iași”, în octombrie 1876, când se împlinea un secol de la anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, susține cu amărăciune: „Dacă fiii tăi ar fi fost uniți totdeauna, atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbăciune, te-au adus să-ți vezi rușinea cu ochii…”

Acum, rămâne să demonstrăm și noi, duminică, prin vot, cum înțelegem și asumăm patriotismul, iubirea de țară. Or fi acestea clevetitoare, gregare, declamative, violente și agresive, dezbinătoare și intolerante? Sau alegem spiritul unității naționale, pacifismul, înțelepciunea și concordia, solidaritatea dintre români, credința cu smerenie, precum și promovarea, deschiderea către interconectarea cu valorile, respectiv armonizarea cu asumările Uniunii Europene…