Este mai puțin cunoscut că marele scriitor Mihail Sadoveanu a avut un fiu care a pierit eroic pe front, la vârsta de doar 22 de ani. Se întâmpla în luptele pentru eliberarea părții de nord-vest a Transilvaniei de sub ocupația Ungariei Horthyste, la 22 septembrie 1944. Așadar, se împlinesc azi 80 de ani de la dramaticul eveniment.

În calitate de comandant de pluton, sublocotenentului Paul-Mihu Sadoveanu i-a fost trasată misiunea să ocupe cota 132 de la nord de satul Luna (jud. Turda, azi în jud. Cluj). Aflat în fruntea infanteriștilor săi, sublocotenentul Sadoveanu s-a avântat spre pantele dealului, fiind întâmpinat de o ploaie de gloanțe. Plutonul a cucerit înălțimea cu prețul jertfei majorității ostașilor. Paul-Mihu Sadoveanu a fost lovit mortal de un glonț în cursul acelui asalt.

Aflând de jertfa fiului său, scriitorul Mihail Sadoveanu  s-a retras în cameră fără să scoată niciun cuvânt și a stat închis acolo timp de trei zile. A ieșit din cameră abia în dimineața celei de-a patra zile și ar fi spus „ca pentru sine”: „Ardealul merita această jertfă”.

Un an mai târziu, Mihail Sadoveanu deplângea public moartea fiului său în articolul „Ziua Biruinții”:

„Trupul tău nevinovat zace într-un mormânt la Alba-Iulia. Ai visat această biruință a binelui, dreptății și democrației, pentru care te-am crescut, pentru care te-am ocrotit cu iubire. Ai murit dorind-o și pieirea ta s-a așezat poate în ordinea lucrurilor bune. Eu am apucat ziua și ceasul când răii au fost zdrobiți și călcați în picioare. […] Ar trebui să mă bucur de izbândă după atâta suferință. Căci ochiul meu n-a cunoscut de șapte ani lumina mulțămirii: Am ars ca un ulei al mâhnirii,/ M’am încununat cu albe vegheri. Și totuși nu mă pot bucura. În această zi a marei eliberări și a marei reînvieri, privirea mea e încețoșată de lacrimi. Căci a dat Dumnezeu omului suferință mai multă decât poate răbda.”

Dumnezeu să le vegheze odihna în raiul celor drepți. Veșnică pomenire tuturor eroilor patriei noastre…