Într-o interpelare adresată în luna decembrie Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnului ministru Petre Daea, trăgeam un semnal de alarmă legat de faptul că, în ultimii ani, au scăzut în mod alarmant efectivele de bovine, zootehnia în general este în cădere liberă, în timp ce importurile de produse lactate, carne și produse adiacente de origine animală, surclasează net exporturile și strivesc producția autohtonă în domeniul agriculturii. Efectivele de bovine din România erau cu un procent de 3,3 % mai mic în iunie 2017 față de aceeași perioadă din anul 2016, sau cel puțin așa reieșea dintr-un comunicat al Institutului Național de Statistică. Aceeași instituție atrăgea atenția asupra numărului extrem de mic al bovinelor, de doar 2 milioane de capete. Această tendință de scădere a efectivelor de bovine se menține de o perioadă îndelungată de timp, iar una dintre cele mai puternice scăderi a fost de 32 %, înregistrată din anul 2006 până în anul 2011.
Dar ce să vezi? În răspunsul primit de la Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nici urmă de îngrijorare…Vă invit să comparați cifrele!\