Back
Featured image of post Academia Română reacționează la grava problemă a vânzării terenurilor agricole către străini…

Academia Română reacționează la grava problemă a vânzării terenurilor agricole către străini…

INTERPELARE adresată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Domnului ministru Petre Daea
Domnule ministru,
V-am mai interpelat anterior, sesizat fiind de către fermierii români care se plâng că străinii au acces mult prea liber la terenurile agricole, în timp ce aproape toate țările din Uniunea Europeană au reușit să impună condiții dure pentru a-și proteja această importantă resursă națională. Iată pe acest subiect și vocea conștiinței naționale, adică Academia Română, a exprimat o poziție oficială în spațiul public. De aceea consider că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este obligat să răspundă responsabil și urgent acestui apel și recomandărilor implicite1.
Academia Română consideră necesară asumarea de către autoritățile competente a unor acțiuni care să orienteze piața funciară în direcția susținerii unor obiective pe termen lung în privința structurilor funciare:\

  1. Evaluarea situației privind suprafețele de teren agricol care au fost vândute către cetățenii și persoanele juridice din România (eventual după naționalitatea deținătorului majoritar al capitalului) și din alte state membre UE, dar și o situație similară a terenurilor arendate.\
  2. Modificarea legislației privind vânzarea și arendarea terenurilor agricole, în principal cu privire la ordinea exercitării dreptului de preemțiune (în prezent arendașii fiind înaintea vecinilor și a statului). Pentru o intervenție eficientă pe piața funciară, este necesar ca ADS să i se acorde un drept de preemțiune prioritar la cumpărarea terenurilor agricole puse în vânzare de proprietarii acestora.\
  3. Operaționalizarea ADS în calitate de agenție de intervenție pe piața funciară și întărirea rolului acestei agenții în implementarea unei politici de orientare a structurii exploatațiilor. Prin utilizarea dreptului de preemțiune, agenția poate contribui la instalarea sau menținerea agricultorilor, la creșterea dimensiunii exploatațiilor, la păstrarea echilibrului între diferitele tipuri de exploatații și la descurajarea speculațiilor cu terenuri, inclusiv prin cereri de reexaminare a prețului terenului agricol.
    Purtătorii conștiinței istorice au datoria să stabilească și să impună păstrarea și valorificarea PĂMÂNTULUI, ca sursă esențială a securității și siguranței alimentare, ca izvor de existență a generațiilor de astăzi și a celor de mâine.
    Domnule ministru, vă rog să nu mai răspundeți de complezență ci cât se poate de concret și pragmatic acestui demers generat de o situație cât se poate de gravă.
Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus