Back
Featured image of post Acest personaj grotesc, politic uzurpator de divinități, nu are nicio legătură cu Cerul creștin sau cu Olimpul zeilor…

Acest personaj grotesc, politic uzurpator de divinități, nu are nicio legătură cu Cerul creștin sau cu Olimpul zeilor…

După ce ex-liderul PSD, Liviu Dragnea, a ajuns la închisoarea Rahova, pe baza unor condamnări penale pe care a încercat din răsputeri să le transforme în condamnările României, aservind statul culpelor penalilor pesediști, mascarada penalilor continuă.
Comisia juridică a Senatului a adoptat ieri un raport de respingere a solicitării procurorilor de a începe urmărirea penală în cazul fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual. Parlamentarii s-au substituit prin vot judecătorilor, la ordinul noului lider al PSD, Viorica Dăncilă, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că aceleași năravuri și mentalități de atotputernici, de privilegiați politici situați deasupra românului de rând, bântuie prin această formațiune politică, făcând-o incapabilă să se reformeze.
Cazul lui Bodog este aproape identic cu dosarul care l-a trimis pe Liviu Dragnea la Rahova, fiind vorba de angajări fictive, doar că în cazul lui Dragnea, sentința cu executare a venit ca urmare a cumulului de condamnări.
Pe de altă parte, la Camera Deputaților s-a împlinit un an de când un parlamentar PSD, condamnat penal definitiv, este plătit injust din bani publici… Instanța l-a condamnat pe deputatul Octavian Goga la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Sentința definitivă a fost pronunțată în 24 septembrie 2018, când ar fi trebuit să înceapă procedurile de vacantare a postului de parlamentar. Conform Constituției României, calitatea de deputat sau senator încetează în caz de pierdere a drepturilor electorale iar Legea privind Statutul deputaților și al senatorilor stipulează că președintele Camerei ia act de situația de încetare a mandatului de deputat sau de senator și supune votului plenului Camerei, din care face parte, adoptarea hotărârii de vacantare a locului de parlamentar.
După foarte multe tergiversări procedurale, la solicitarea mea, s-a supus la vot în Camera Deputaților dezbaterea proiectului legislativ de încetare a mandatului parlamentarului PSD, însă colegii pesediști ai condamnatului penal au făcut scut în jurul acestuia dând vot de ,,abținere” în ce privește dezbaterea proiectului iar astfel nu s-a întrunit majoritatea voturilor necesară.
Ieri, Comisia Comisia juridică a Camerei Deputaților a amânat din nou luarea unei decizii în cazul mandatului de deputat al lui Octavian Goga. Avocatul acestuia a susținut că pe rolul instanțelor se află spre soluționare căi extraordinare de atac promovate de acesta, invocând hotărârea CCR privind nelegalitatea constituirii completurilor de 5 de la ÎCCJ. Pesediștii afectați de „orbul găinii” din respectiva comisie s-au făcut că nu văd Hotărârea nr. 120/22.04.2019 a ÎCCJ, prin care se respinge contestația în anulare formulată de condamnatul Goga Octavian împotriva deciziei penale pronunțată de ÎCCJ, privitoare la Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 1369/1/2018. Oricum, legea prevede încetarea mandatului de deputat la rămânerea definitivă a hotărârii judecătore,ti care dispune pierderea drepturilor electorale iar restul sunt doar tertipuri și tergiversări avocățești.
Nu există niciun argument juridic pentru tergiversarea intrării în legalitate a Parlamentului României, cu privire la situația juridică a deputatului Goga Octavian. Cu atât mai mult, este evident că guvernanții fac scut în jurul propriilor condamnați penal, așa cum a procedat PSD dintotdeauna, și în vremea lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea și, azi, în mandatul Vasilicăi Dăncilă, nu s-a schimbat nimic. Toți coabitează foarte bine cu cei care politic încalcă legea promovându-și propriile interese oneroase, bazate speculativ pe funcții, intimidare și cât mai multă putere, pe înavuțire rapidă, pe corupția din preajma bugetului de stat și a banul public. Consideră normale privilegiile politice, se pun la adăpostul scutului imunității parlamentare și ministeriale, se ghidează conform unei culturi politice în care politicianul este „zeificat”, fiind net superior omului de rând, pe care ar trebui să-l reprezinte. Acest personaj grotesc, politic uzurpator de divinități, nu are nicio legătură cu Cerul creștin sau cu Olimpul zeilor, el e doar un borfaș egocentric, narcisist, hedonist, interesat insipid și netrebnic de propriul bine și nevrednica-i căpătuială.
Așadar, în PSD nu s-a schimbat nimic, doar penalii în jurul cărora se face scut sunt alții, procedurile și năravurile aceleași.
Români, treziți-vă!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus