Back
Featured image of post Actuala trufie a „omului nou” e veche

Actuala trufie a „omului nou” e veche

Socialismul și comunismul, de sorginte marxistă, promotoare ale construcției „omului nou” și mistificării istoriei, sunt astăzi reșapate, reambalate ideologic de curentele ideologice progresiste, „cancel culture” și mișcările „woke”.

În pofida realităților istorice, a personalităților și a faptelor care se cuvin judecate în contextul existenței lor de la vremea respectivă, „oamenii noi” distrug astăzi monumentele și denumirile de străzi care vizează figuri istorice pretins asociate cu rasismul, colonialismul sau alte forme de discriminare, fiindcă așa vor ei. De parcă istoria umanității și cultura pot fi șterse cu buretele  prezentului și rescrise fortuit printr-o nouă realitate inventată, imaginară, de fapt tot a cenzurii și a forței, prin puterea  ideologică efemeră a altor trufași pasageri, ca atâția alții anteriori.

Aceste aberații degenerate ideologic au condus către conflictele de gen, inventarea conceptelor de părinte 1 și părinte 2, în loc de mamă și tată, s-au răspândit precum o molimă punând presiune, boicotând și cenzurând filmografia, cărțile, televiziunea, au contaminat instituțiile europene, au bulversat SUA și răvășesc periculos politica lumii. În esență, promotorii acestor curente ar dori ca minoritățile să fie cele care decid existența majorităților printr-o voință unilaterală, suverană, ceea ce este practic inacceptabil, imposibil.

Personal, prefer să rămân adeptul valorilor supreme spiritual, creștine, conservatoare. Nu am niciun temei să accept falsitatea, ipocrizia, anormalitatea, aberația conceptului de ,,om nou”, conform ideologiei și doctrinelor promovate succesiv, consecvent eșuate, moral degenerate, instrumentate și manipulate politic: fasciste, comuniste, actualmente progresist asexuate, apocaliptic dezorientate de la condiția umană în orizontul credinței, al virtuților etice, morale, al conduitei sacrale.

Natura umană presupune credință, iubirea aproapelui și sacrificiu pentru binele celorlalți, fiind ocârmuită de har divin, precum o busolă. Să respingem trufia omenească, lăsând loc în suflet puterii creatoare și mântuitoare a bunului Dumnezeu.

Last updated on Sep 13, 2023 20:03 UTC
comments powered by Disqus