Mă întâlnesc în piața agroalimenară cu o femeie de la țară. Ne știm demult… O mamaie în vârstă care își completează veniturile din pensie ieșind la tarabă cu roadele agriculturii, grădinăritului. Întotdeauna are cel mai bun hrean la borcan, tarhon, sfeclă roșie, zacuscă și alte bunătăți, pe care le prepară după vechi rețete tradiționale, numai de dumneaei știute. Mă abordează familiar și-mi zice:

„Dragu' mătușii, am auzit că nu mai faci politică…”

„Păi, nu prea mai fac, îmi văd prioritar de munca la universitate și familie, sunt mai liniștit” – i-am zis.

„No, așe! - se luminează, femeia – că atâta i-am sfădit și blăstămat pe politicieni, arză-i-ar focu' să-i arză, numa' că m-am gândit la dumneata, că te cunosc, ești om bun, și mi-e cu păcat. Doamne iartă-mă!” – zise închindându-se cu o cruce largă și privind către cer.

Eram consternat, nedumerit, s-a uitat la mine pieziș, și a continuat:

„Niciodată n-a fost așa, să nu pot plăti gazul, curentul și stau, păcatele mele, toată ziua în frig și aici și acasă, fac agricultură de mi-s rupte șalele să pot trăi… Iar pe trântorii ăia de fac politică și dorm prin guvern și parlament, nu-i interesează… Să nu te superi, dragu' mătușii, dumneata mi-ești drag și te-am văzut cum te-ai luptat să fie bine, într-o vreme apăreai pe la televizor. La ce-i bună politica dacă, în loc să meargă țara mai bine, o ducem tot mai rău iar pe noi, ăștia mai amărâți, ne omoară cu zile? Bătu-i-ar Dumnezeu să-i bată!”

Am privit-o rușinat, orice răspuns i-aș fi oferit suna doar ca o scuză penibilă, jenantă. Sunt și eu vinovat, asum ca politician, aflat cândva în prima linie hotărâtoare pentru țară, dar când mă gândesc la cei care conduc azi România, vorba lui Creangă, parcă mai prind un pic de curaj. Întotdeauna am considerat că un om valorează exact cât cuvântul său. Îi cunosc personal pe mulți dintre cei cu puteri decizionale, aflați acum în fruntea țării, niciunul nu are vreo problemă cu facturile pentru energie și utilități, pesemne nici nu-i preocupă acest subiect prea serios. Nu are niciun rost să fac vorbire despre valoarea cuvântului lor. Vă pot spune doar atât că, după ce dai mâna cu unii dintre ei, se cuvine ulterior să-ți numeri degetele propriei mâini, să te asiguri că le mai ai pe toate.

În rest, i-am plătit mătușii supărate dublul sumei față de valoarea produselor pe care le-am achiziționat și mi-am văzut amărât, posomorât, de propriul drum al patriei mele tot mai triste.