Back
Featured image of post Am aflat ce discuții se poartă pe la Budapesta, în spatele ușilor închise… România reprezintă platforma economică profitabilă a Ungariei

Am aflat ce discuții se poartă pe la Budapesta, în spatele ușilor închise… România reprezintă platforma economică profitabilă a Ungariei

Site-ul de internet al guvernului de la Budapesta a publicat o înregistrare de la o reuniune cu ușile închise a Conferinței Permanente Ungare, unde Orban s-a referit şi la relațiile din cadrul Uniunii Europene.
În cadrul acestei reuniuni, potrivit MTI, premierul Viktor Orban a susținut că „nu are sens să fie anunțate programe economice, într-o formă în care statul care exercită puterea să poată ataca cu urmări întreprinderile subvenționate de Ungaria”. Evident, Ungaria s-a confruntat cu astfel de eșecuri în alte țări ale Uniunii Europene, care au înțeles să-și apere propriile interese economice și naționale, blocând elanul societăților comerciale controlate și finanțate de Budapesta.
În acest sens, Orban îndeamnă partidele care reprezintă maghiarii să negocieze acorduri cu națiunea majoritară pentru continuarea programelor de dezvoltare economică oferite de Ungaria.
Un bun exemplu, apreciază premierul Ungariei, este România unde „am fost norocoși, a afirmat Viktor Orbán – aceste programe merg bine; potrivit calculelor fiecare forint care este cheltuit pe programele de dezvoltare economică de peste hotare, are ca rezultat o creștere de doi forinți la PIB-ul Ungariei”. În opinia sa, situația este bună, dar nu prea știu cum să trateze instabilitatea politică din România. Se bazează în totalitate pe înțelepciunea UDMR (avangarda politică și economică a intereselor statului ungar în România) și a organizațiilor politice maghiare aliate, pentru a ști când și ce acorduri merită încheiate.
Așadar, este cât se poate de clar, dincolo de nesfârșitele provocări și atacuri cu caracter etnic (autonomiste, separatiste, de enclavizare, segregaționiste), prin care Ungaria, prin subminatoarea UDMR, agresează consecvent România, că interesele Budapestei sunt în primul rând de natură economică. În această cheie trebuie judecată și ofensiva privitoare la rezervele de gaze naturale ale României, exploatarea și transportul acestora, pentru care ministrul de externe al Ungariei a efectuat, până acum, mai multe vizite la București, prilej cu care, într-o deplină secretomanie, a parafat niște înțelegeri pe care sperăm să le aflăm cât mai curând.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus