Marele poet bucovinean Vasile Tărâțeanu ar fi împlinit azi 79 de ani. A fost membru de onoare al Academiei Române, președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți (Ucraina).

Am avut privilegiul să îl cunosc personal, Tărâțeanu a fost mai mult decât un poet — a fost un militant pentru drepturile românilor din Bucovina, un glas care a răsunat puternic în apărarea limbii materne și a tradițiilor strămoșești. Poezia sa a izvorât din durerea dezrădăcinării și din dragostea nețărmurită pentru pământul natal, un pământ care a fost mereu al românilor, chiar dacă granițele din sârmă ghimpată au încercat să ne despartă.

Prin versurile sale, el ne-a amintit că patriotismul înseamnă luptă, dar și iubire — iubire pentru tot ce înseamnă România și pentru tot ce ne definește ca popor. Vasile Tărâțeanu va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre ca un simbol al dârzeniei bucovinene și al patriotismului adevărat, care nu se stinge niciodată.

A plecat din această lume către Dumnezeu în urmă cu doi ani. Veșnica sa pomenire din neam în neam, odihnească-se în pace…

Am avut cândva prieteni

Am avut cândva prieteni, dar acuma peste ani,

Tot mai mult descopăr, Doamne, c-am avut mai mulți dușmani,

Ce-au știut ca să-mi pătrundă și în suflet, și în gând

Și să-mi clatine credința și iubirea rând pe rând.

Am crezut că la nevoie îmi vor fi de ajutor,

Dar ei lațul mi-l aruncă și îl strâng cu mâna lor.

Doamne, dă-mi te rog putere, dacă poți și dacă vrei,

Să le iert a lor trădare și să uit în veci de ei.

Am avut cândva prieteni, dar acuma peste ani,

Tot mai mult descopăr, Doamne, c-am avut mai mulți dușmani.