Partidul Mișcarea Populară, împreună cu Uniunea Salvați România, au înaintat Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate pentru Legea privind Codul administrativ al României (PL-x nr. 369/2018), pe care o considerăm neconformă cu o serie de prevederi din Constituția României.
Sesizarea a fost asumată și semnată de 50 de deputați reprezentând cele două formațiuni politice anterior menționate, cărora li s-au alăturat colegi parlamentari neafiliați și trei deputați ai Partidului Național Liberal. Le mulțumim tuturor acelora care s-au solidarizat demersului nostru, dând dovadă de responsabilitate, demnitate și onoare! Se cuvine o mențiune specială pentru deputatul Cătălin Predoiu, ex-ministru al Justiției, întrucât, ca specialist, a înțeles foarte bine consecințele grave pe care Codul administrativ le poate genera pentru România și, în pofida directivei politice absurde a PNL de a nu asuma această sesizare, a susținut fără preget demersul nostru considerându-l absolut necesar.
Iată câteva dintre argumentele sesizării noastre, pe care le-am adresat Curții constituționale a României.
Art. 94, alin. (1), și (2), precum și art. 195 alin. (2) și (3), din Legea privind Codul Administrativ, CONTRAVIN art. 120 alin. (2) din Constituție.
Conform art. 120 alin. (2) din Constituție, „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică”.
Conform art. 94 alin. (1) din Legea privind Codul Administrativ al României, „În unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentului Cod și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.
Textul de lege criticat impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităților naționale nu doar autorităților administrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate, enumerate limitativ de Legea fundamentală, ci și instituțiilor publice aflate în subordine, organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturilor, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituție.
Conform art. 94, alin. (2) din Legea privind Codul Administrativ al României, „Autoritățile și instituțiile publice, precum și celelalte entități juridice prevăzute la alin. (1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1)”.
În acord cu Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, Constituția reglementează dreptul de utilizare a limbii minoritare sau regionale numai în raport de existența în cadrul unei UAT a unei ponderi semnificative a cetățenilor aparținând unei minorități naționale.
Textul de lege criticat nesocotește obligația constituțională a existenței unei ponderi semnificative ca premisa a folosirii limbii materne a persoanelor aparținând unei minorități naționale în relația cu autoritățile publice, pragul de 20% devenind optional, iar nesocotirea lui este lăsată la arbitrariul organelor deliberative sau chiar a unei singure persoane în cadrul instituțiilor sau autorităților cu conducere unipersonala.
Totodată, prin generalizarea folosirii limbii materne a persoanelor aparținând minorităților naționale, la nivel național, după bunul plac al conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, trecători în funcții, sub limita constituțională definite ca pondere semnificativă, este afectat însăși caracterul de limbă oficială a limbii române.
Nu în ultimul rând, prevederea normativă este redactată defectuos, putându-se înțelege că în afara entităților juridice prevăzute la alin. (1) orice autoritate și instituție publică, inclusiv din administrația publică centrală, poate decide prin organul de conducere folosirea uneia sau mai multor limbi minoritare.
Conform art. 195 alin. (2) și (3) din Legea privind Codul Administrativ al României, „(2) În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale și entitățile prevăzute la art. 94 alin. (1), cu aparatul de specialitate și organismele subordonate acestora, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba minorității naționale respective și primesc răspunsul atât în limba română, cât și în limba minorității naționale respective. (3) În scopul exercitării dreptului prevăzut la alin.(2), autoritățile publice și entitățile prevăzute la art. 94 alin. (1) au obligația să pună la dispoziția cetățenilor aparținând unei minorități naționale formulare și texte administrative de uz curent și în limba lor maternă”.
Textul de lege criticat este neconstituțional atât pentru argumentele prezentate anterior, dar și pentru că afectează caracterul oficial al limbii române, prin faptul că:
• Actele oficiale se întocmesc în limba oficială. Înscrisul în limba maternă a persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să aibă din punct de vedere al regimului juridic doar caracter de traducere. În caz contrar, avem două acte oficiale în două limbi, ceea ce conferă, contrar Constituției, caracter de limbă oficială limbii minoritare.
• Aceleași argumente subzistă și în cazul formularelor reglementate prin art. 3. În situația în care se folosește un formular unic, atunci măsura de reglementat prin Codul administrativ pentru a nu se aduce atingere limbii oficiale, ar fi fost aceea ca înscrierile în formular în limba minorității naționale să aibă dimensiuni mai mici și caractere italice, conform practicii celorlalte state care acceptă asemenea formulare. În acest fel se protejează caracterul constituțional de unică limbă oficială a limbii române, în acord și cu preambulul Cărții europene a limbilor regionale sau minoritare, potrivit căreia protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi a necesității de a le însuși; (Subliniind valoarea interculturalității şi a plurilingvismului şi considerând că protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi a necesității de a le însuși);
De asemenea, apreciem și am sesizat că prevederile din Legea privind Codul Administrativ (art. 210 CONTRAVINE art. 16 alin. (1), art. 138 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție), prin care se acordă pensii speciale, în beneficiul persoanelor fizice care au exercitat funcțiile de primar, viceprimar, președinte de consiliu județean și vicepreședinte de consiliu județean, începând din anul 1992, contravin art. 16 alin. (1) din Constituție care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii.
Totodată, sesizăm că, prin art. 250 și art. 396 din Legea privind Codul Administrativ al României, prefectul și subprefectul sunt eliminați din categoria înalților funcționari publici, iar funcțiile acestora se transformă în funcții de demnitate publică, ceea ce contravine pozițiilor exprimate de Comisia Europeană și angajamentelor asumate de România în perioada de preaderare. Chiar dacă art. 251 alin. (3) menține printre condițiile de numire în funcția de prefect sau subprefect absolvirea unor programe de formare specializată organizate de Institutul Național de Administrație, art. 251 alin. (5) introduce două derogări majore care deschid calea desemnării în aceste funcții a unor neprofesioniști afiliați politic.
Astfel, prima derogare permite numirea în funcția de prefect sau subprefect a oricărei persoane fără studii de specialitate care îndeplinește celelalte criterii de eligibilitate, sub condiția absolvirii unor asemenea programe de formare în termen de 2 ani, ceea ce va permite ca cel puțin pentru această perioadă funcțiile respective să fie exercitate de neprofesioniști, cu posibilitatea ca alți neprofesioniști să le ia locul pentru încă 2 ani, dacă primii nu promovează examenele până la expirarea termenului, fapt care va afecta nu numai calitatea și eficiența serviciului public, ci și stabilitatea prefecților și subprefecților în funcție, cu consecințe nefaste asupra previzibilității.
În ceea ce privește a doua derogare, aceasta permite numirea în funcția de prefect sau subprefect a oricărui parlamentar care a ocupat funcția de deputat sau senator pentru cel puțin un mandat întreg, fără condiția absolvirii anterioare sau ulterioare a studiilor de specialitate necesare, ceea ce nu doar că va permite exercitarea funcțiilor respective de politicieni neinstruiți corespunzător, dar reprezintă totodată un privilegiu nejustificat în raport cu persoanele care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 251 alin. (3), ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii.
Astfel, împrejurarea că anumite persoane au făcut parte din Parlamentul României nu se poate constitui într-un avantaj legitim pentru ocuparea funcției de prefect sau subprefect, având în vedere că funcția de deputat sau senator nu reprezintă o profesie propriu-zisă, iar exercitarea acesteia nu este de natură să confere titularilor setul de cunoștințe tehnice pe care programele de formare specializată organizate de Institutul Național de Administrație îl furnizează absolvenților. Mai mult decât atât, este de așteptat ca efectul acestei măsuri să fie desemnarea cu prioritate a foștilor parlamentari în funcții de prefect și subprefect, pe criterii strict politice, în detrimentul cetățenilor care dispun de pregătirea necesară asigurării unui serviciu public profesionist, eficient și transparent, dar care nu au fost deputați sau senatori.
Sesizarea pe care am adresat-o CCR este mult mai extinsă și, evident, tehnică, am rezumat însă aici doar câteva dintre argumentele care privesc principalele subiecte de interes dezbătute intens în ultima perioadă în spațiul public.\Președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară,
Deputat Marius Pașcan