Back
Featured image of post „Atât vreau să vă întreb, dacă nu vă este rușine de ce ați făcut, dacă nu aveți acest sentiment, cât de cât?”

„Atât vreau să vă întreb, dacă nu vă este rușine de ce ați făcut, dacă nu aveți acest sentiment, cât de cât?”

  1. PMP merge mai departe prin forțele proprii, ca partid independent și de sine stătător. Din totalul celor 49 de organizații PMP la nivel național, 41 au fost reprezentate în congresul de la Sinaia iar 92,3% din numărul participanților și delegaților, desemnați în mod statutar de către respectivele organizații, au votat noua echipă legitimă de conducere, avându-l ca lider pe Eugen Tomac.

  2. În aceste condiții, orice interpretări privitoare la acțiunile în justiție împotriva PMP, ale fostului președinte Cristian Diaconescu, sunt pur speculative, fără de rost. De altfel, un prim demers vizând obținerea unei ordonanțe președințiale, inițiat de Cristian Diaconescu împotriva unor colegi ai noștri, a fost deja respins, instanța obligându-l la plata unor sume cu titlu de cheltuieli de judecată către Eugen Tomac și Ionuț Simionca.

  3. De ce s-a ajuns aici? E lesne să înțelegeți chiar dacă analizați doar acest ultim episod trist, vizând încercarea neizbutită a lui Cristian Diaconescu de a dizolva PMP în AUR, o dată cu invitarea lui George Simion la o ședință informală a unor membri PMP. Ulterior, după ce i-a mulțumit umil – „Îți mulțumesc George” și ne vedem sâmbătă la Parlament pentru adeziuni, a dat-o la întors, în stilu-i cameleonic caracteristic, prin care însuși a dinamitat consecvent din interior PMP. Urmăriți înregistrarea, spune inechivoc Cristian Diaconescu: „AUR pe această variantă negociază numai cu mine și cu o echipă pe care eu aș desemna-o, ca să vă spun clar și direct lucrurile astea…”

  4. Într-o dezbatere la Digi 24 TV, analistul C.T. Popescu (fost coleg de școală cu Cristian Diaconescu) afirmă următoarele „Știam că domnului Cristian Diaconescu îi plac bordelurile dar nu credeam că se duce chiar la AUR”. În respectiva emisiune, Cristian Diaconescu dezinformează din nou susținând că „cinci lideri împreună cu organizațiile lor PMP sunt, de facto, deja la AUR”, fără a indica concret despre cine este vorba și, vă asigur, fără nicio legătură cu realitatea. I s-a solicitat public, ulterior, să clarifice la cine a făcut referire și nu a oferit niciun răspuns, pentru că povestea este întru totul fantezistă. Iar ca gogonata să fie deplină, în respectiva emisiune Cristian Diaconescu a dat vina pe unii colegi care i-ar fi cerut să facă dovada că George Simion și AUR doresc să negocieze oficial un parteneriat cu PMP. Vă dați seama, presupunând că, totuși, lucrurile ar sta chiar așa, de câtă credibilitate se mai bucură cuvântul lui Cristian Diaconescu în interiorul PMP. Țineți cont că, la respectiva ședință, acesta i-a invitat și au participat cei care-l susțineau din PMP, cu toate acestea a trebuit să le furnizeze „dovada” cuvântului său, prin invitarea lui George Simion. Jenant! Revoltător este și faptul că nu a precizat vreodată nici cine sau care for statutar al PMP l-a mandatat oficial să poarte măcar vreo discuție cu reprezentanții AUR.

  5. Cristian Diaconescu a susținut în aceeași emisiune că „față de solicitarea lui George Simion, i-am văzut pe colegii mei foarte bucuroși”. În acest context, întrebarea lui C.T. Popescu este cât se poate de îndreptățită, rezonează cu situația actuală și starea noastră de spirit, a majorității a colegilor din PMP: „Atât vreau să vă întreb, dacă nu vă este rușine de ce ați făcut, dacă nu aveți acest sentiment, cât de cât?” iar răspunsul lui Cristian Diaconescu - „NU!”, furnizează pe deplin măsura responsabilității și felului său bizar, inconsecvent, debusolat de a fi, prin care ne-a îndepărtat definitiv pe toți cei care, cu bună credință și speranță, l-am desemnat cândva să ne reprezinte ca lider.

În rest, să fie sănătos, continuând pe calea consacrată de sforar „neînțeles” și perpetuă „speranță” a politicii românești. În PMP am făcut dintotdeauna politică la lumina zilei, în acord cu așteptările membrilor partidului, prioritățile românilor și ale țării noastre. Ne întoarcem acasă în formula consacrată, după cădere politică și suferințe, dar învățând din greșeli. Nu contează cât de rău ai căzut, contează cât de repede și demn reușești să te ridici!

Last updated on Feb 22, 2022 09:41 UTC
comments powered by Disqus