O zi tristă, azi, la trecerea în veșnicia dumnezeiască a artistului Nicu Covaci, liderul formației „Phoenix”. Rămân identitare, definitorii versurile melodiei sale pentru mai multe generații strivite, frânte intelectual sub povara bolșevismului, a comunismului utopic:

„Căci timpul nostru s-a scurs

În umbra marelui urs

Dar ghearele v-au rămas

În orice-mbrățișare

Astăzi doare sărutul pe obraz…”

Tot azi, se împlinesc 135 de ani, de când a părăsit această lume cea pe care poetul Mihai Eminescu o alinta: „dulcea mea doamnă", „Veronica mea cea dulce", „Cuță scumpă", „puiul meu cel dulce", „momoți dragă" iar la supărare îi spunea „dulcea și mânioasa mea amică".

Poetesa Veronica Micle se stinge din viață la Mănăstirea Văratec, din cauza unei congestii cerebrale în urma otrăvirii cu arsenic. Ne rămân spre reflecție versurile sale în raport cu existența noastră pasageră prin această lume:

„Si pulbere, țărână de tine s-a alege,

Căci asta e a lumii nestrămutată lege,

Nimicul te aduce, nimicul te reia,

Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.”

Dumnezeu să-i ierte și odihnească în pacea iubirii sale veșnice!