Pentru a treia oară, începând din 2004, este înaintată spre dezbatere Parlamentului României propunerea legislativă privind „Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc”, avându-l ca inițiator pe un deputat reprezentând UDMR. Este un proiect legislativ vădit neconstituțional, care nu poate fi aprobat vreodată de către Parlament. Însă, reprezintă un document important care evidențiază, fără putință de tăgadă, în ce constă, de fapt, proiecția politică privind autonomia pe criterii etnice și teritoriale, înscrisă în programul tuturor partidelor care reprezintă minoritatea maghiară din România. Despre aceasta, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat public că „autonomia este cheia rezolvării problemei păstrării identității etnice, a culturii şi limbii maghiare pe pământul natal”.
În această privință, în spațiul public, limbajul politicienilor maghiari este dublu, iar maghiarii de rând sunt manipulați prin amestecul intenționat al termenilor autonomie, autodeterminare, autoguvernare și independență. Ceea ce evită să spună acești politicieni, care subminează consecvent statul român, este că autonomia locală funcționează în temeiul legislației actuale a României și toate localitățile unde există etnici maghiari au consilieri locali proporțional cu ponderea acestei minorități etnice, ba chiar dețin majoritatea absolută în foarte multe localități din județele Harghita, Covasna și Mureș, dar se regăsesc în proporții semnificative și în Bihor, Satu Mare, Sălaj ș.a.
Maghiarii au reprezentanți legitimi, pe baza ponderilor respective, și în consiliile județene iar în două județe, Harghita și Covasna, chiar le domină confortabil. Mai mult, în localitățile în care etnicii maghiari compun mai mult de 20% din populație, limba maghiară poate fi folosită în administrația publică și adresarea autorităților locale, în timp ce le este asigurată și educație de stat (în cazul căreia se izolează programatic) sau indicatoare rutiere bilingve. Cât despre cultura maghiarilor, religie sau limbă, nu le fură nici asimilează cotropitor nimeni, este o falsă problemă de sorginte politică, subiectul având un caracter exclusiv propagandistic.
Revenind la propunerea legislativă, care vizează autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, trebuie subliniat că vorbim de un proiect retrograd, o întoarcere în timp către perioada medievală sau o revenire la perioada de după cel de-al doilea război mondial, când dominația sovietică, bolșevică, a trasat artificial, în mod dramatic, granițe în interiorul națiunilor cu scopul de a le fragmenta, șubrezi, aservi și domina.
Budapesta a fost cea dintâi care a anihilat autonomia secuilor. În 1876, când guvernul de la Budapesta a realizat reforma administrativă și reorganizarea teritorială a Transilvaniei, unită cu Ungaria în 1867. Atunci a fost dizolvată legislativ autonomia secuilor. Vechile scaune secuiești au dispărut la fel ca și scaunele săsești, despre care politicienii maghiari afirmau la vremea respectivă că sunt resturi ale epocii medievale care nu pot exista într-un stat modern.
Nu au existat împotriviri ale secuilor la reorganizarea scaunelor în comitate și la dispariția, astfel, a ceea ce a mai rămas din vechea autonomie secuiască medievală. Pentru secui, uniformizarea administrativă din 1876 a fost o integrare în sistemul administrativ din Ungaria, o acțiune fără conotații politice la acea vreme. Prin alegerea membrilor comunității secuiești în structurile locale administrative, s-a asigurat participarea lor la actul de administrare, dar aceasta nu mai are nimic de-a face cu autonomia medievală, pentru că instituțiile locale erau un instrument modern de administrație a statului.
Practic, în momentul unirii Transilvaniei cu România, în 1918, nu mai exista nicio urmă a autonomiei secuilor, dispărută de-a lungul secolelor în toate cele trei caracteristici ale sale: scutirea de taxe prin impozitarea secuilor, participarea la război prin organizarea regimentelor de graniță și autoguvernarea prin reforma administrativă.
Asistăm, pe cale de consecință, astăzi, la o propunere legislativă ciudată, retrogradă și inacceptabilă, înscrisă ca „port-drapel” în programele partidelor politice care reprezintă minoritatea maghiară din România. Consiliul legislativ demontează punct cu punct, articol cu articol, această aberație, asupra căreia se revine legislativ din 2004 încoace. Iată, selectiv, doar câteva dintre cele mai importante argumente…
Din punct de vedere al dreptului Uniunii Europene, se impune a se preciza că problematica organizării administrative a teritoriului statului, implicit a înființării unor regiuni autonome de genul celei propuse de către inițiatorii acestui demers legislativ, nu cade sub incidența dreptului Uniunii Europene, competența de reglementare aparținând exclusiv autorităților naționale ale statelor membre. Trebuie însă menționat că organismele europene nu promovează crearea unor entități infrastatale, de genul regiunilor autonome, asimetrice, neuniforme ori pur și simplu singulare, constituite exclusiv pe criterii etnice.
Propunerea legislativă excedează nu numai dispozițiilor Convenției europene, ci și spiritului și literei ansamblului reglementărilor internaționale la care România este parte, statuând o discriminare pozitivă, în defavoarea cetățenilor majorității, adică a românilor.
A se acorda drepturi speciale și sporite, de autoadministrare unor entități administrativ-teritoriale, nerecunoscute de Constituția statului, organizate exclusiv pe criterii etnice, pe baza ponderii unei minorități naționale, înseamnă a admite încălcarea principiului egalității dintre cetățenii aceluiași stat, indiferent de apartenența lor la o majoritate sau la una dintre minorități, contravenind flagrant normelor dreptului internațional în materie, dar și prevederilor constituționale.
Din punct de vedere al dreptului intern, propunerea legislativă contravine flagrant ordinii constituționale a statului român. Astfel, ea instituie unități administrativ-teritoriale noi, distincte de unitățile administrativ-teritoriale consacrate de Constituție, atât prin modul de organizare, cât și prin prerogativele speciale care se doresc a fi atribuite autorităților publice constituite în cadrul acestora. Semnalăm că proiectul nu ține seama de dispozițiile din chiar debutul Legii fundamentale a statului, potrivit cărora România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil (art. l, alin.(l)).
Referitor la organizarea administrativ-teritorială, potrivit art. 3 alin. (3) din Constituție, teritoriul statului român este organizat în comune, orașe și județe. Rezultă, deci, că acestea sunt singurele unități administrativ-teritoriale recunoscute de Legea fundamentală a țării. Organizarea lor nu are la bază criterii de naționalitate, de origine etnică ori religioasă, întrucât România este, conform art.4 alin.(2) din Constituție, patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.
Potrivit propunerii legislative, dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase este înlocuit cu un drept la „identitate națională” de natură politică, simultan cu înlăturarea de pe teritoriul „Ținutului Secuiesc” a dreptului la identitate națională a populației majoritare în statul român. În acest fel, propunerea legislativă contravine dispozițiilor constituționale ale art. 6 alin. (2), privind dreptul la identitate, potrivit cărora „Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români ”.
Mai mult, organizarea administrativ-teritorială a acestei regiuni autonome este una proprie (Ținut, Scaune) în cadrul sistemului general uniform al descentralizării administrative a statului. Sunt consacrate instituții politico-administrative specifice, cum sunt un „președinte”, cu o competență într-o evidentă similitudine cu Președintele României, „Consiliul de Autoadministrare” – un adevărat Parlament local, „Comisia de Autoadministrare” cu competențe similare unui Guvern, precum și „Consiliul Scaunal”, „Comisia Scaunală”, „Președintele Scaunului”, altele decât cele prevăzute de Constituție.
Referindu-se la regiune, ținuturi și scaune, structuri neconsacrate constituțional, ca și la organe proprii, altele decât cele consfințite de Constituție, propunerea legislativă depășește limitele organizării statale recunoscute de Legea fundamentală, reprezentând, așa cum am arătat, o gravă încălcare a dispozițiilor și principiilor constituționale sus-menționate.
Că autonomia este greșit înțeleasă și că, sub pretextul acesteia, se dorește existența unui teritoriu rupt de statul național, unitar și indivizibil, o denotă și intenția, expres exprimată prin proiect, de a avea instituții și societăți comerciale proprii, camere de comerț, poliție proprie, protecție socială și asigurări sociale proprii, ca și o structură administrativă internă proprie. Or, în cadrul statului român, asemenea posibilități nu sunt îngăduite de Constituție. Autonomia poate fi numai administrativă și financiară și ea nu poate avea la bază criterii etnice, lingvistice sau teritoriale (regionale).
Depășind granițele constituționale, limba maternă în Ținutul secuiesc se dorește a avea „același statut ca și limba oficială a statului” (art.10 alin.(l)), care, potrivit art. 13 din Constituție, este limba română.
Propunerea legislativă prevede la art. ll alin.(3) „folosirea liberă a simbolurilor națiunii maghiare”, referindu-se la „stabilirea simbolurilor Ținutului Secuiesc”. Prin aceste norme însă, se încalcă prevederile art.12 din Constituție care, reglementând simbolurile naționale, se referă la drapelul României, la ziua națională a României, la imnul național al României și la stema și sigiliul statului român, precum și reglementările cu privire la folosirea acestora.
În mod evident, propunerea legislativă contravine, în ansamblul său, normelor și principiilor constituționale, ordinii juridice interne, legislației Uniunii Europene și dreptului internațional. Este un proiect neconstituțional, inacceptabil, care vizează de fapt dizolvarea și federalizarea statului român. Această direcție asumată programatic este, prin urmare, proiecția politică pe care UDMR și toate celelalte formațiuni politice reprezentând minoritatea maghiară, susținute din Ungaria, o pregătesc României la o sută de ani de la Marea Unire. Instituțiile statului român sunt datoare să reacționeze și să contracareze astfel de acțiuni etnocentriste, cu caracter revizionist, separatist, subminatoare la adresa Constituției și a țării noastre.