Back
Featured image of post Bufoni la vremuri de periculoasă cumpănă mondială

Bufoni la vremuri de periculoasă cumpănă mondială

Și ziceți că e mare român și patriot acest cameleon Georgică? Păi cu sinceritatea de care este fortuit capabil, v-a explicat cum a mințit în privința caselor miraculoase în valoare de 35.000 de euro, cum i-a prostit pe zeci de mii de necăjiți să semneze precontracte aiurea, că așa o cerea strategia și marketingul politic de partid.

Apoi, din profunda sa iubire de țară, și fără de „obediența” față de străini, după cum îi acuză pe ceilalți, le-a transmis americanilor felicitări pentru că au pedepsit România, care nu este demnă de Visa Waiver și, susține Georgică, nu este în momentul de față un stat democratic. Pesemne, acestea sunt declarații de iubire față de propria țară, pe care noi, cei nedeprinși cu viclenia și perfidia, nu le pricepem.

Profund încercat de situația economică dramatică a țării și de criza geopolitică pe care o parcurgem, conștient de nevoia de stabilitate, candidatul la președinția României enumeră soluțiile sale. Dă afară 500 de mii de funcționari, așa otova, fiindcă nu-l interesează și nici nu cunoaște prevederile legislației în vigoare în această privință, nici codul muncii, nici nu prea știe concret cum o va face. Însă, gura nu-l doare.

Apoi, anunță că va propune Parlamentului României premier pe Kremlin Georgescu, care, dacă va fi respins de două ori de către Legislativ, se va ajunge la alegeri anticipate pentru ca AUR să preia, dacă se poate, întreaga putere politică a țării. Ulterior, poate să modifice și Constituția pentru a desființa toate celelalte partide politice, întrucât va fi suficient noul PCR, pardon, AUR.

Un alt proiect măreț de salvare a țării, rostit de către marele demagog, este ca, în cazul în care va fi ales președinte, să organizeze referendum pentru revenirea la „turul doi” și înscăunarea lui Georgescu pentru care, din mărinimie și un alt marketing politic pentru prosteala plebei, musiu Georgică va demisiona din funcția de președinte. Ce nu zice omul pentru niscai voturi în plus…

Când l-am văzut elogiat pe marele pretins român de către premierul Ungariei, Viktor Orban, din cauza politicii pro-ruse și izolaționiste a căruia Uniunea Europeană i-a blocat Ungariei 23 de miliarde de euro, m-am cutremurat. Astăzi, România riscă să nu mai primească nici măcar împrumuturile vitale, iar în câteva luni poate ajunge să nu mai poată achita salarii și pensii. Dacă rămânem și fără banii europeni, cu un astfel de domn Goe la cârma țării, ce se mai alege din marele „suveranism” de paradă al „patrioților”?!

Mă adresez celor raționali și care nu merg orbește, ca oile, după fentă. Chiar asta ne lipsește, de astfel de bufoni și experimente fataliste avem nevoie în fruntea țării în aceste vremuri de mare încercare și cumpănă mondială?!

Last updated on May 11, 2025 08:18 UTC
comments powered by Disqus