„Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,

Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,

Care cred despre sine că prețuiesc ceva!

De se trag din neam mare,

Asta e o-ntâmplare:

Și eu poate sânt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.

Oamenii spun adesea că-n țări civilizate

Este egalitate.

Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,

Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.

Cât pentru mine unul, fieștecine știe

C-o am de bucurie

Când toată lighioana, măcar și cea mai proastă,

Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”

Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare

Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.

Cățelu Samurache, ce ședea la o parte

Ca simplu privitor,

Auzind vorba lor,

Și că nu au mândrie, nici capriții deșarte,

S-apropie îndată

Să-și arate iubirea ce are pentru ei:

„Gândirea voastră – zise – îmi pare minunată.

Și simtimentul vostru îl cinstesc, frații mei.”

– „Noi, frații tăi? răspunse Samson, plin de mânie.

Noi, frații tăi, potaie!

O să-ți dăm o bătaie

Care s-o pomenești.

Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,

Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești?”

– „Dar ziceați…” – Și ce-ți pasă ție? Te-ntreb eu ce ziceam?

Adevărat vorbeam,

Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,

Că voi egalitate, dar nu pentru căței.”

Acestea între noi adesea o vedem,

Și numai cu cei mari egalitate vrem.

Se împlinesc, astăzi, 138 de ani de la plecarea către tărâmul dumnezeiesc a autorului acestei cât se poate de actuale fabule, poetul Grigore Alexandrescu. În rândul fabulelor celebre pe care le-a creat se mai află: „Boul și vițelul”, „Dreptatea leului”, „Vulpea liberală” ș.a. De asemenea, impresionează la fel de puternic și azi poemul său extraordinar „Umbra lui Mircea la Cozia”. A consacrat în literatura română epistola, meditația și satira.

Ca în multe alte situații similare, acest mare cărturar român a murit în sărăcie și mizerie, desconsiderat de o societate frivolă, dominată de cu totul de alte preocupări decât cele creative, intelectuale ale oamenilor cu adevărat valoroși.

Dumnezeu să-i odihnească marele suflet în pace! Fie-i memoria lui Grigore Alexandrescu nepieritoare!