Back
Featured image of post Cât sictir!

Cât sictir!

La demonstrația de forță, antieuropeană, putinistă, cu derapaje rasiste de sorginte nazistă, a premierului Ungariei, Viktor Orban, desfășurată la Băile Tușnad, prietenul și intelectualul patriot, Mihai Târnoveanu, președintele Asociației „Calea neamului”, a „cutezat” să expună o pancartă pe care se putea citi acest mesaj: „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!”.

I-a deranjat atât de tare pe cei prezenți încât au huiduit agresiv iar jandarmii măreței noastre patrii au intervenit operativ și au îndepărtat inscripția precum și pe cei care o purtau, evitând probabil astfel un linșaj împotriva acestor români temerari. Cinste lor, patrioților!

Referindu-se la acești români, Viktor Orban i-a caracterizat „drogați”, iar publicația proguvernamentală din Budapesta, Magyar Nemzet (Națiunea Maghiară), i-a descris drept provocatori, susținând că acești oameni – care s-ar putea să fi făcut cunoștință în cârciumile românești cu „istoria transilvăneană” inspirată de teoria neștiințifică daco-romană. Cei ce se opun autonomiei transilvănene îl urmează pe Ceaușescu, a consemnat zilele trecute respectiva publicație.

Ce țară tristă avem, câtă umilință îndurăm! Cu un președinte și un premier penibili care aproape îl imploră, de vreo două săptămâni încoace, pe Kelemen Hunor, liderul UDMR, să-și precizeze poziția în privința declarațiilor de la Băile Tușnad ale celui care îi este cu adevărat șef, Viktor Orban. În replică, Hunor o ține cu „nem tudom”, îl doare la bască! Cât sictir!

Last updated on Aug 05, 2022 09:37 UTC
comments powered by Disqus