Sunt de-a dreptul consternat văzând triumfalismul cu care unii politicieni români prezintă Planul Național pentru Redresare și Reziliență, anunțat cu mare fast ca un nou Plan Marshall pentru Europa. Iată marea „lovitură” salvatoare, susțin demagogii, vin banii pentru redresarea economică națională.\Bine că vin bani către România, a nu se înțelege greșit, dar să spunem totuși adevărul! Din cele aproximativ 30 de miliarde de euro destinate țării noastre prin instrumentul de redresare și reziliență (pentru proiecte concrete care trebuie implementate până la finalul lunii august 2026), vreo 17 miliarde euro vor fi alocate sub formă de împrumut, iar restul sumei este ambalat în granturi. Acestea vor trebui returnate ulterior.\Uniunea Europeană ne obligă ca, din aceste fonduri, să alocăm minim 37% pentru proiecte privind protecția mediului și 20% pentru transformare digitală. De asemenea, Parlamentul European ne recomandă alocarea a 10% pentru educație iar 2% pentru sectorul cultural și creativ.\Cuprinși de entuziasm și în deplin vertij euforic, guvernanții noștri au elaborat și transmis spre aprobarea Comisiei Europene o primă formă a planului, fără a ține cont de obligațiile anterior menționate și de recomandări, astfel încât proiecția noastră a fost evident respinsă.\Prin urmare, nu supralicitați demagogic, propagandistic, șansele noastre de „redresare și reziliență”, acestea vor fi corelative capacității noastre de a promova proiecte și absorbi respectivele fonduri. În această privință, din perspectiva experienței guvernărilor României de până acum, rămân sceptic, din păcate criza economică se va adânci în continuare.\Așa că puneți-vă guvernanți la treabă, lăsați euforiile și autoamăgirile, beția din cuvinte, nu e loc de vreo șampanie în această privință.